Ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, marţi, cu preşedintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, generalul Nadeem Raza, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în timpul discuţiilor oficialii au subliniat importanţa consolidării relaţiilor militare, având în vedere poziţia României, de membru al Alianţei Nord Atlantice şi al Uniunii Europene, şi cea a Pakistanului, de ţară de legătură între Asia Centrală şi Asia de Sud-Est, şi sprijinul reciproc pe care, în mod tradiţional, cele două ţări şi-l acordă în cadrul ONU şi al altor organisme internaţionale.
"Ministrul apărării naţionale a mulţumit generalului Raza pentru sprijinul substanţial acordat în misiunea de repatriere din Afganistan a cetăţenilor români şi ai altor state şi a apreciat această colaborare drept o dovadă a solidarităţii şi a încrederii, atribute care stau ca fundament în relaţia dintre ţările noastre. Membrii celor două delegaţii au trecut în revistă şi modul în care forţele armate ale României şi Pakistanului pot creşte nivelul cooperării militare, prin participarea la exerciţii în comun, şi pot consolida relaţiile bilaterale în domeniul învăţământului militar", se precizează în comunicatul MApN.
Citește și: Dosarul de CORUPȚIE în care Viorel Hrebenciuc a primit deja trei ani cu EXECUTARE, la A PATRA AMÂNARE
Şeful Statului Major al Apărării şi preşedintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan au avut, de asemenea, o întâlnire în format restrâns, subiectele principale de discuţie axându-se pe îmbunătăţirea colaborării în domeniul schimbului de informaţii pentru apărare, pe cooperarea tehnico-militară şi participarea la activităţi comune de instruire, inclusiv în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă specific forţelor armate, precum şi pe programele de pregătire asigurate prin centre de perfecţionare şi prin alte forme de învăţământ militar.
Generalul-locotenent Daniel Petrescu a făcut cunoscut că "se intenţionează creşterea numărului de activităţi şi întâlniri la nivel de experţi şi îmbunătăţirea climatului general de securitate prin participarea la misiuni de stabilitate, sub egida ONU".
"În acest sens, am transmis aprecierea militarilor români faţă de profesionalismul colegilor pakistanezi în operaţiile ONU din Mali, Congo şi Sudanul de Sud, unde ţările noastre contribuie cu personal. Nu în ultimul rând, i-am mulţumit generalului Nadeem Raza pentru sprijinul pe care l-am primit în misiunea de evacuare a cetăţenilor români din Afganistan. Relaţiile de bună cooperare dintre forţele armate române şi pakistaneze s-au concretizat în teren, prin asigurarea protecţiei personalului şi tehnicii noastre în Islamabad şi prin alte forme de cooperare", a afirmat şeful Statului Major al Apărării.
Delegaţia pakistaneză efectuează, în perioada 23-27 august, o vizită în România, la invitaţia şefului Statului Major al Apărării. În programul activităţii mai sunt prevăzute întâlniri cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Armamente şi ai industriei naţionale de apărare.
Comentează