Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consumul de marijuana creşte riscul de atac de cord, insuficienţă cardiacă şi AVC (studii)

Getty Images
canabis marijuana

Consumul de marijuana creşte riscul de atac de cord, insuficienţă cardiacă şi AVC (studii)

Două studii au constatat că adulţii vârstnici care consumă marijuana prezintă un risc mai mare de atac de cord sau de accident vascular cerebral la spitalizare comparativ cu cei care nu utilizează acest stupefiant, fiind, totodată, mai predispuşi să dezvolte insuficienţă cardiacă dacă sunt consumatori zilnici, relatează marţi DPA/TCA, conform Agerpres.

Cele două studii, care nu au fost deocamdată publicate, au fost prezentate luni la sesiunile ştiinţifice ale Asociaţiei Americane a Inimii (AHA) din Philadelphia, Statele Unite.

Ambele studii au exclus consumatorii de canabis care fumează şi tutun, pentru a se putea concentra exclusiv pe efectele cardiovasculare ale consumului de marijuana.

AHA nu recomandă consumul de tutun sau de marijuana din cauza potenţialelor efecte dăunătoare asupra inimii, plămânilor şi vaselor de sânge.

"Cele mai recente cercetări cu privire la consumul de canabis indică faptul că fumatul şi inhalarea acestuia sporesc concentraţiile de carboxihemoglobină din sânge (monoxid de carbon, un gaz otrăvitor) şi de gudron (materie parţial arsă), efecte similare celor ale inhalării (fumului) unei ţigări cu tutun, ambele fiind asociate cu boli ale muşchiului cardiac, dureri toracice, tulburări de ritm cardiac, atacuri de cord şi alte afecţiuni grave", a declarat profesorul Robert Page de la Facultatea de Farmacie şi Ştiinţe Farmaceutice Skaggs a Universităţii din Colorado, citat într-un comunicat.

Numărul persoanelor de 65 de ani şi peste această vârstă care au declarat că fumează marijuana sau consumă produse comestibile care conţin canabis a crescut în ultimii ani, ajungând chiar să se dubleze între anii 2015 şi 2018, potrivit postului american de televiziune CNN.

Unul dintre studiile prezentate luni a constatat că un consum frecvent de marijuana are un efect negativ asupra persoanelor cu boli cronice, precum hipertensiune, nivel ridicat de colesterol sau diabet.

Cercetătorii au constatat că persoanele care consumă marijuana prezintă un risc cu 20% mai mare de atac de cord sau de accident vascular cerebral (AVC) la spitalizare.

Mai mult, pe termen scurt, fumatul de marijuana poate conduce la hipotensiune, putându-se ajunge astfel la accident vascular cerebral. Pe termen lung, consumul de marijuana poate duce la creşterea tensiunii arteriale, cu risc de dezvoltare a unor probleme cardiovasculare.

Cel de-al doilea studiu, sponsorizat de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA, a constatat că persoanele care consumă zilnic marijuana au fost mai predispuse să dezvolte insuficienţă cardiacă - atunci când inima nu pompează suficient de bine şi de eficient sânge oxigenat pentru a susţine alte organe interne - prin comparaţie cu persoanele care au declarat că nu fumează.

Aproximativ 6,2 milioane de adulţi din Statele Unite suferă de insuficienţă cardiacă, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA.

"Dorim să punem la dispoziţia populaţiei informaţii de înaltă calitate cu privire la consumul de marijuana şi care pot contribui la informarea factorilor de decizie politică la nivel statal, pentru a-i educa pe pacienţi şi pentru a-i îndruma pe profesioniştii din domeniul sanitar", a declarat autorul studiului, Yakubu Bene-Alhasan de la Spitalul Medstar Health din Baltimore, citat într-un comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.