DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Consumul regulat de alcool, un factor de risc important în cancerele gastrice

dr. buliga teodor

Conform ultimului Raport al Organizației Mondiale a Sănătății (2018), în România, aproape 70% din populația în vârstă de 15 ani și peste a consumat alcool în ultimele 12 luni (80% din bărbați și 54,5% din femei). Deși nivelul consumului de alcool a scăzut progresiv in ultimii ani, România depășește cu peste 3 procente mediile europene ale consumului.

Aceste date trebuie să reprezinte un semnal de alarmă, pentru că abuzul cronic de alcool reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, cu repercusiuni medicale, sociale și economice importante. Etanolul şi metaboliţii săi produc leziuni neurologice, cardiace, pancreatice şi cresc riscul de apariție a unor forme de cancer.

Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală și oncologică în cadrul Spitalului Clinic Sanador, evidențiază alcoolul ca un factor important de risc în cazul cancerelor digestive:

Sunt predispuși cei care consumă etanol - este o relație deja stabilită între consumul de alcool și apariția cancerului gastric sau a celui esofagian.”

În România, un consum de risc pentru sănătate este considerat aportul de alcool care depășește: 2 doze/zi sau 14 doze/săptămână la bărbați, o doză/zi sau 7 doze/săptămână la femei și mai mult de o doză pe zi pentru persoanele de peste 65 ani.

Simptomele care ar trebui să ne trimită la doctor

Din păcate, aceste boli evoluează la început asimptomatic. Majoritatea tumorilor sunt descoperite de cele mai multe ori întâmplător. Pentru a da precoce simptome, un cancer trebuie să fie localizat într-o zonă îngustă a tubului digestiv.

În unele cazuri se poate întamplă să apară sângerări, iar acestea reprezintă un semnal clar de alarmă ce trebuie să trimită rapid pacientul la medic.

Investigațiile prin care se pune diagnosticul sunt moderne, minim-invazive

Sunt anumiți pași prin care poți diagnostica această boală într-o fază incipientă, când, cu tratament, este perfect curabilă. Sunt boli asociate mental cu o gravitate majoră, dar care pot fi 100% tratate și vindecate dacă sunt descoperite la timp”, precizează dr. T. Buliga.

Principala problemă in diagnosticarea la timp, în faze incipiente, o reprezintă frica oamenilor de a se prezenta la medic pentru efectuarea procedurilor de rutină.

Totuși, este important de reținut că metodele de investigații au evoluat foarte mult, iar disconfortul pacientului este minim: atât endoscopia, cât și colonoscopia se fac cu anestezie, iar pacientul nu simte absolut nimic.

Cea mai bună metodă de a pune diagnosticul este controlul endoscopic, fie superior – esofag, stomac și duoden, fie inferior – rect, colon și foarte puțin din intestinul subțire.

Diagnosticul de cancer nu se poate pune doar pe baza analizelor de sânge, și anume prin recoltarea markerilor tumorali. El se pune exclusiv în urma unui examen histopatologic – adică analizând la microscop fragmente din tumora respectivă, prelevate în urma endoscopiei.

Prevenția, la îndemâna oricui

O importantă metodă de prevenție este reducerea semnificativă a consumului de alcool. În plus, este dovedit științific că activitatea fizică provoacă modificări benefice asupra întregului organism. Mușchii noștri secretă substanțe care ajută foarte mult imunitatea.

Cancerul apare din lupta continua între imunitate, care încearcă să controleze, să distrugă celulele anormale, și actiunea conjugată a tuturor factorilor care declanșează această boala. Toți oamenii au la un moment dat pe parcursul vieții celule tumorale în organism, doar că sistemul lor imun reușește să le identifice și să le distrugă în timp util, nepermițând astfel să se ajungă la stadiul de tumoră.

Doctorul Buliga sumarizează: “Trebuie să respectăm niște lucruri general valabile, pentru toată lumea și pentru toate afecțiunile: să facem mișcare, să stăm în aer liber, să consumăm produse sănătoase, să evităm consumul de zahăr, de grăsimi și de alcool.”

În cadrul Spitalului Clinic Sanador, pacienții pot beneficia de tratamente integrate, începând de la prima consultație medicală și investigații moderne, non-invazive, realizate cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, până la intervenții chirurgicale complexe, realizate de echipe medicale profesioniste, și eventualul tratament oncologic sau radioterapeutic asociat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.