Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Olt a constat că două persoane desemnate în funcţiile de preşedinţi ai unor secţii de votare din comuna Găvăneşti precum şi un locţiitor al preşedintelui unei secţii de votare din aceeaşi localitate au fost implicate în campania electorală, situaţie în care au fost înlocuiţi.
Potrivit unei hotărâri a BEJ Olt din data de 2 iunie, a fost admisă contestaţia formulată de Constantin Ţenea faţă de o decizie a Biroului Electoral de Circumscripţie Găvăneşti şi s-a constatat "implicarea în campania electorală a preşedintei secţiei numărul 203 Găvăneşti, Dumitru Georgeta, locţiitorului secţiei de votare numărul 203 Găvăneşti, Armăşelu Claudia Marieta şi preşedintei secţiei de votare nr. 204 Băleasa, Mitran Valeria Denisa".
În contestaţia depusă de Constatin Ţenea se arăta că, pe 28 mai, Georgeta Dumitru, Claudia Armăşelu şi Valeria Mitran au fost surprinse alături de echipa de campanie electorală a unui partid participând la promovarea candidaţilor respectivei echipe în condiţiile în care ele au fost desemnate în funcţiile de preşedinte şi respectiv locţiitor al preşedintelui unor secţii de votare, conform Agerpres.
Biroul Electoral de Circumscripţie Găvăneşti a respins contestaţia depusă de Constantin Ţene. Acesta s-a adresat apoi BEJ Olt şi a ataşat înregistrări audio-video şi declaraţii ale unor martori în susţinerea afirmaţiilor sale.
BEJ Olt a analizat dovezile prezentate în susţinerea contestaţiei şi a solicitat un punct de vedere celor trei femei desemnate la conducerea secţiilor de votare din Găvăneşti. După acest demers, contestaţia formulată de Constantin Ţenea a fost admisă.
Purtătorul de cuvânt al BEJ Olt, Tania Olteanu, a precizat că preşedinţii de secţii de votare şi locţiitorul în cauză au fost înlocuiţi cu alte persoane.































Comentează