DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Contraatac la baionetă din fostul PDL: Atanasiu s-a exclus din viața politică

pdl

Reacția vechiului PDL la stenogramele date publicității de stiripesurse.ro în care vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a făcut praf fuziunea într-o întrunire a vechilor liberali și anunța că misiunea este aceea de a scăpa de foștii democrat-liberali.

Vezi și: STENOGRAME: Ne-am ținut de nas și am fuzionat. Nu vor primi premierul!/ RĂZBOI MONSTRU în PNL

Al doilea om ca importanță din vechiul PDL, Gheorghe Falcă susţine că, prin declaraţiile sale, Atanasiu „s-a compromis definitiv“.

„Domnul Atanasiu s-a compromis definitiv. Aceste declaraţii l-au jignit profund pe domnul Iohannis, au devoalat o teorie a fuziunii care nu cred că este împărtăşită de preşedintele Iohannis. A doua jignire e faţă de Alina Gorghiu, pentru că s-a referit la colegii dumneaei şi pentru că au pus-o într-o postură destul de urâtă, iar a treia e faţă de Dreapta. Prietenul nostru, domnul Atanasiu s-a exclus din viaţa politică“, a precizat Falcă pentru adevarul.ro

De aceeași părere a fost și europarlamentarul Traian Ungureanu care i-a cerut demisia și excluderea din partid lui Teodor Atanasiu.

”Ma surprinde intr-un mod neplacut declaratia facuta pentru ca se pare ca domnul Tase (Teodor Atanasiu – n.r.) nu a inteles nimic din ce vrea poporul acesta (…) Sunt mirat de faptul ca afirmatiile au fost facute in prezenta copresedintelui presedintelui PNL Alina Gorghiu, iar aceasta nu a reactionat”, a iesit primul la contraatac Dorin Florea.

Ex-pedelistul Cezar Preda a sanctionat si el tacerea lui Gorghiu: ”Ca vechi PD-ist sunt mahnit, dar sper sa fie un accident izolat sau sa nu fie adevarat.  Eu, cand am vazut, am avut asa…. o strangere de inima pentru ca inteleg ca declaratiile au fost facute in prezenta co-presedintelui Alina Gorghiu. Eu va spun un lucru: daca eu as face asemenea afirmatii in fata co-presedintelui meu (Vasile Blaga – n.r.) cred ca mi-ar trage o smetie de nu m-as mai ridica de jos, asta ca sa intelegem ce responsabilitate au sefii mari ai partidelor”.

Punctul pe ”I” l-a pus insa fostul consilier Sebastian Lazaroiu: ”Astazi aflam secretul lui Polichinelle: ca Iohannis si PNL nu vor pune niciodata un premier al PDL!”. In context, Lazaroiu a sustinut ca descendentii Bratienilor sunt adevarati ”maestrii” in incalcarea intelegerilor: ”In 1992 au tradat CDR, in 2000 l-au tradat pe Constantinescu, in 2007 pe Basescu, in 2012 pe UDMR-isti (sa ne amintim ca USL a semnat protocol cu ei in septembrie, dar PNL-isti s-au opus sa fie luati in guvern), in 2014 pe PSD-isti si azi pe PDL-isti”.

Pe de altă parte, fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu s-a arătat mai puţin intransigent şi a subliniat că, deşi vor  fi discuţii la nivelul partidului, problema scurgerii de informaţii a apărut la o întâlnire a vechiului PNL. „ Sigur, vor fi nişte discuţii în partid, dar noi trebuie să transmitem acest mesaj de unitate. Pe de altă parte, mă mir că a ieşit la iveală acest mesaj, fiind o întâlnire a vechilor liberali. Domnul Atanasiu ar trebui să îşi pună problema ce prieteni are în vechiul PNL, mai ales“, a arătat Ialomiţianu.

****

Citește și: Noua strategie a PNL: PMP, PLR, PNȚ și partidul lui Fenechiu trebuie destructurate/STENOGRAME AUDIO

Citește și: Lider PNL: Deja amantele au pregătite locurile de director/ STENOGRAME EXPLOZIVE

Vezi și: EXCLUSIV Războiul liberalo-liberal ia amploare: Lui Blaga îi e frică/ STENOGRAME AUDIO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.