Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contraatacul UE în războiul comercial cu americanii - Tarife record pe produsele provenite din SUA

UE Uniunea europeana

Statele Uniunii Europene au aprobat joi, în unanimitate, un plan de a impune tarife vamale pe produse în valoare de 2,8 miliarde de euro provenite din SUA, după ce Washingtonul a aplicat tarife pentru oţelul şi aluminiul provenit din UE, la începutul lunii iunie, au declarat surse europene, citate de Reuters, scrie news.ro.

Măsurile trebuie adoptate de Comisia Europeană, care se va reuni pe 20 iunie, iar acestea ar trebui să intre în vigoare la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii iulie.

Comisia a propus introducerea unor tarife de 25% pe produse americane precum juice de portocale, bourbon, blugi şi motociclete, ca răspuns la ceea ce consideră măsuri ilegale ale Statelor Unite, care afectează exporturi  europene în valoare de 6,4 miliarde de euro.

Grupările de crimă organizată și cerșetorii din România au luat cu asalt Canada. Parlamentari canadieni îi cer premierului Justin Trudeau reintroducerea vizelor

Preşedintele american Donlad Trump a decis ca de la 1 iunie să impună tarife de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu din UE, Canada şi Mexic, punând capăt derogărilor care erau în vigoare din martie.

Canada a anunţat că va impune măsuri de retorsiune pentru exporturi americane de 16,6 miliarde de dolari canadieni (12,9 miliarde dolari), de la 1 iulie.

Mexicul a aplicat la rândul său, săptămâna trecută, tarife vamale pentru produse americane pornind de la oţel şi până la carne de porc şi bourbon.

Comisia Europeană a lansat şi o acţiune legală împotriva tarifelor americane, la Organizaţia Mondială a Comerţului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.