DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Contrabanda cu ţigarete a crescut până la 8,3%, în septembrie

politia de frontiera
țigări frontieră

Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut, în România, cu 0,6 puncte procentuale, în septembrie faţă de luna iulie, până la 8,3% din totalul consumului, arată datele publicate, duminică, de Novel Research.

"În septembrie 2021, piaţa neagră s-a menţinut relativ constantă în majoritatea regiunilor ţării. Cea mai mare creştere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în nord-est (5,5 p.p. faţă de iulie 2021, până la 25,7%), regiunea continuând să fie cea mai afectată de contrabandă. O creştere de 2,1 p.p. până la 5,3% se înregistrează şi în Bucureşti. În regiunea sud, comerţul ilegal scade în septembrie cu 3,1 p.p. până la sub 2%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, "cheap whites" continuă să deţină cea mai mare pondere, de peste 60%, deşi se află în scădere cu 5,8 p.p.. Ponderea produselor provenite din Moldova scade semnificativ cu 7,3 p.p. până la 5%, iar Ucraina şi Serbia se situează la 0%", a precizat Marian Marcu, director general Novel Research.

Conform British American Tobacco (BAT), în 2020, compania a plătit circa 9,6 miliarde lei către bugetul de stat. "Deoarece nivelul contrabandei a rămas unul scăzut, în 2021 contribuţia noastră în economie a continuat să crească: în primele 9 luni am plătit cu aproape 1 miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2020. Ne dorim ca acest ritm să se menţină şi de aceea este important ca autorităţile să continue acţiunile concrete pentru siguranţa frontierelor României. La rândul nostru, vom sprijini în continuare eforturile autorităţilor pentru reducerea acestui fenomen care afectează deopotrivă consumatorii, companiile corecte şi statul", a declarat Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice al BAT pentru Europa Centrală şi de Sud.

La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, a subliniat, în această perioadă, se derulează în parteneriat cu autorităţile o nouă campanie publică anti-contrabandă, cu un mesaj puternic ancorat în actualitate - "Contrabanda e boală grea!". "Ne dorim astfel ca publicul să înţeleagă că piaţa neagră înseamnă creşterea criminalităţii şi pierderi de bani la buget. De asemenea, vom continua să susţinem cele 44 de echipe canine mobile active în toate punctele vamale din România, specializate în depistarea drogurilor, a numerarului şi a produselor din tutun. Suntem convinşi că aceste campanii anuale demarate din 2010, precum şi parteneriatele iniţiate cu autorităţile încă din 2005, contribuie semnificativ la scăderea pieţei negre. Vom continua şi pe viitor să fim consecvenţi şi implicaţi în problemele cu care se confruntă societatea", a spus Lazăr.

În acelaşi timp, Dragoş Bucurenci, director External Affairs la Philip Morris România, a punctat: "Combaterea traficului ilegal cu produse din tutun este o componentă cheie a programelor PMI de sustenabilitate la nivel global. Compania aplică, în toate ţările în care este prezentă, o serie de proceduri în scopul combaterii comerţului ilicit, printre care monitorizarea volumelor pe lanţul de distribuţie, campanii de informare, implementarea unor sisteme de trasabilitate. Acestea din urmă funcţionează în 133 de ţări şi au presupus o investiţie de 100 milioane de euro. Continuăm să sprijinim proiecte şi iniţiative anti-contrabandă, inclusiv în România, prin cea de-a treia rundă a programului PMI Impact, care este în curs de desfăşurare. Ne dorim să fim în continuare un partener al autorităţilor şi unul dintre cei mai mari investitori şi angajatori pe plan local, într-un mediu de afaceri echitabil, cu un cadru de reglementare corect şi predictibil".

În ceea ce priveşte piaţa neagră a ţigaretelor, Adrian Pirau, market manager în cadrul Imperial Tobacco Distribution Romania, a afirmat că scăderea înregistrată în ultimii 15 ani reprezintă "un rezultat al eforturilor permanente ale autorităţilor de aplicare a legii". "Trebuie, însă, să fim conştienţi că reţelele de crimă organizată încearcă să se replieze şi să identifice noi modalităţi de operare, mai ales în condiţiile în care România are 2.000 de km de graniţă cu ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Ca urmare, este necesar ca autorităţile să continue în mod coordonat acţiunile de combatere a contrabandei, iar poltica fiscală şi cadrul de reglementare să nu aducă surprize care să disturbe piaţa legală şi să ofere oportunităţi contrabandiştilor", este de părere Pirau.

Pe acest fond, Direcţia Generală a Vămilor (DGV) anunţă continuarea acţiunilor de combatere a contrabandei cu ţigarete.

"De curând, funcţionează în cadrul Vămii Române un nou centru de formare a echipelor canine, cu finanţare de la buget, de la OLAF, precum şi cu sprijinul JTI şi BAT. Ne dorim ca acest centru să fie acreditat de Organizaţia Mondială a Vămilor, astfel încât să avem şi o recunoaştere internaţională şi să fim prinşi în programele de formare pe care Organizaţia le desfăşoară. Profesionalismul şi eficienţa echipelor canine ale Vămii Române sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Deja desfăşurăm acţiuni de colaborare în ceea ce priveşte formarea şi controlul, cu diverse instituţii de aplicare a legii din ţară şi din străinătate", a menţionat directorul general al DGV, Marcel Simion Mutescu.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră evidenţiază faptul că, în primele nouă luni ale anului, au fost reţinute în vederea confiscării aproximativ 2,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 30 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun.

De asemenea, cu ajutorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, în acest an, până la finele lunii august, s-au scos de pe piaţa neagră peste 68 de tone de tutun şi mai mult de 65 de milioane de ţigarete, cu 71% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

"Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Încadrarea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou", se arată în comunicatul Novel Research.

În 2019, companiile de tutun au virat către bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, echivalentul a 1,6% din PIB, iar în 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.