DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Contrarianul

Alexandria Publiching House
Timpuri virale

Alexandru Petria este dintr-un univers referențial diferit, dar apreciez la el mai mult decât simpla suprapunere de vederi pe unele subiecte (esențiale), ci o atitudine, o poziționare. Anume, această atitudine de contrarian, de gândire contra curentului, de „cârcotaș” care nu încetează să arate că hainele împăratului sunt inexistente.

Mai mult decât atât, Petria este unul din puținii care caută să furnizeze, pentru critica sa socio-politică, și un fundament filosofic (dignitismul). Un fel de umanism postapocaliptic după sfârșitul tuturor marilor narațiuni despre om.

Am primit cadou ultimul său volum, „Timpuri virale”, în care este vorba despre cugetările despre era covidică (și numai). Și, dacă tot am ajuns la punctul în care criticii „măsurilor anti-covid” luate de „autorități” sunt etichetați drept „teroriști”, în volumul citat este un capitol intitulat: „OMS și presa, cele mai eficiente organizații teroriste din istorie”.

Da, chiar așa. De ce? Pentru că am asistat la o globalizare a fricii fără precedent, explică Petria.

„Nicio organizație teroristă nu are înscrisă în statut că e așa. Fiecare urmărește scopuri pe care le consideră juste, care să le facă viața mai prosperă și echilibrată membrilor și societății în general. Contează mijloacele care duc spre țintă, modul de operare pentru obținerea obiectivelor și felul în care sunt receptate acțiunile structurii de către media și majoritatea populației. În anumite momente istorice, elemente numite teroriste devin frecventabile, chiar cu aură de onorabilitate și eroism, depinde de schimbarea opticii oamenilor și a raporturilor politice. Toate au un numitor comun: se bazează pe gestionarea fricii – semănată în rândul cetățenilor obișnuiți, puși în fața unor situații apropiate de coșmaruri, nefirești, neconforme cu practicile obișnuite – și militează pentru un bine colectiv, utopic ori nu, dar un bine băgat pe gât cu forța. Nu vă gândiți la teroriști neapărat ca la indivizii cu atentatele, răspândirea terorii are și alte trasee.”

Este în „Timpuri virale” un text care mi-a adus aminte de cele trei soluții de aplicate de Steinhardt într-o lume concentraționar-totalitară (Soljenițîn, Zinoviev, Bukovsky). Petria își propune o altă cale, cea a lui Alexis Zorba. Cum spuneam, referințe diferite, dar ceea ce țin minte despre personajul Zorba este că a murit în picioare. Îi doresc lui Petria să rămână în picioare, contrarian față de imperiul minciunii și al fricii, până la capăt.

Anghel Buturugă

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.