Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contre aprinse intre Rusia si Turcia pe tema avionului doborat: Au existat avertismente

avion iran

Avionul de vânătoare Su-24, doborât marţi de aviaţia turcă, aparţine într-adevăr forţelor aeriene ruse angajate în campania aeriană a Moscovei în Siria, dar aparatul de zbor nu a părăsit deloc spaţiul aerian sirian, insistă Ministerul Apărării rus într-un comunicat, în contextul în care Turcia afirmă că avionul rus îi încălcase spaţiul aerian, relatează AFP.

Acesta este primul avion rus doborât de la începutul intervenţiei Moscovei în Siria la 30 septembrie, la cererea regimului de la Damasc, aliat fidel al Rusiei.

'Astăzi, un avion Su-24 aparţinând forţelor aeriene ruse desfăşurate în Siria, s-a prăbuşit pe teritoriul sirian în urma unor presupuse tiruri venite de la sol', a declarat ministerul, într-un comunicat.

Aparatul de zbor 'se afla exclusiv în spaţiul aerian sirian', subliniază armata rusă, în timp ce surse ale preşedinţiei de la Ankara afirmă că avionul a fost 'doborât conform regulilor de angajament după ce încălcase spaţiul aerian turc în pofida avertismentelor'.

Citeste si: Rusia da replica Turciei dupa ce i-a doborat un avion

Un responsabil militar turc a declarat că două avioane de luptă s-au apropiat marţi de frontiera cu Turcia dinspre Siria şi că au fost avertizate că încalcă spaţiul aerian al Turciei, potrivit Reuters. Armata turcă susţine că a trimis zece avertismente în decurs de cinci minute în legătură cu violarea spaţiului aerian al Turciei înainte de a deschide focul. Două avioane F-16 ale aviaţiei turce, care patrulau de-a lungul frontierei Turciei cu Siria, au fost implicate în acest incident.

Moscova susţine că poate să probeze, prin sistemele sale de supraveghere, că avionul doborât nu a încălcat spaţiul aerian al Turciei. Aparatul de zbor a fost lovit de tiruri în timp ce se afla la o altitudine de 6.000 de metri, susţine în acelaşi timp Ministerul Apărării rus. 'Circumstanţele prăbuşirii avionului sunt pe cale să fie stabilite', adaugă instituţia.

Rămâne incertă şi soarta celor doi piloţi ai avionului Su-24, care s-a prăbuşit, cuprins de flăcări, în provincia Latakia. 'Soarta piloţilor rămâne de stabilit. După primele informaţii, piloţii au reuşit să se catapulteze', a precizat Ministerul rus al Apărării.

Potrivit presei turce, unul din cei doi piloţi a fost capturat de către rebeli în Siria. Aceeaşi informaţie a fost transmisă şi de un reprezentant al rebelilor sirieni, citat de DPA. Unul din cei doi piloţi s-ar afla în mâinile forţelor turkmene din nordul Siriei, care îl caută acum şi pe cel de-al doilea pilot, după cum a relatat CNN Turk, citat de Reuters. Conform ziarului Hurriyet, avionul a căzut în zona unei tabere de corturi din localitatea Yamadi (provincia Latakia), unde locuiesc turkmeni sirieni. EFE relatează că elicoptere ruse au început să survoleze zona Jabal Turkman, situată în nordul Siriei şi aflată în apropiere de frontiera cu Turcia, unde ar fi fost reperaţi cei doi piloţi în momentul catapultării.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.