Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CONTRE virulente între principalii rivali politici olandezi

Confruntarea televizată dintre principalii rivali politici din alegerile legislative care vor avea loc miercuri în Olanda au adus în prim-plan populismul, criza dintre Olanda şi Turcia, Islamul şi Uniunea Europeană, teme pe care premierul Mark Rutte şi candidatul de extremă dreapta Geert Wilders s-au contrat dur, transmit agenţiile internaţionale de presă, relatează agerpres.

Înainte de dezbatere, Rutte i-a avertizat pe alegători să nu se lase prinşi în "efectul de domino" al curentului populist, pe care l-a pus în legătură cu Brexit şi cu alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, notează BBC.

Scandalul diplomatic ia amploare. Turcia acuză UE că aplică SELECTIV valorile democratice

Aflat la prima dezbatere televizată de la începutul campaniei electorale, Geert Wilders a pledat pentru retragerea Olandei din UE. "Aşa vom fi din nou stăpâni la noi acasă", a afirmat politicianul olandez, potrivit DPA.

În replică, Mark Rutte a arătat că propunerea lui Wilders pune ţara în pericol. "Părăsirea Uniunii ar fi un gest iresponsabil care ar împinge ţara în haos", a spus actualul premier, subliniind că demersul va priva ţara de cel puţin 1,5 milioane de locuri de muncă.

Actuala criză diplomatică dintre Haga şi Ankara a fost o altă temă asupra căreia cei doi politicieni şi-au expus opiniile radical diferite.

Wilders a spus că Rutte ar fi trebuit să îl expulzeze imediat pe ambasadorul turc. "În caz contrar, acceptăm să fim insultaţi şi acceptăm ca forţele noastre de poliţie să fie insultate", a afirmat el.

"E o mare diferenţă între a conduce ţara şi a sta pe canapea publicând mesaje pe Twitter. Când conduci o ţară, iei măsuri raţionale", a replicat Rutte, făcând trimitere la activitatea intensă pe care adversarul său o derulează pe reţelele de socializare.

Rusia intervine în Libia. Trupe de commando aşteaptă ORDINUL la graniţă

Cunoscut pentru pledoariile virulente în favoarea unor măsuri antiimigraţie, Geert Wilders le-a transmis alegătorilor că va pune interesele lor deasupra celor ale migranţilor.

"Dacă vreţi ca banii să le fie destinaţi solicitanţilor de azil, Africii şi Bruxelles-ului, în loc să ajungă la voi, votaţi partidul lui Mark Rutte. Dar dacă vreţi ca Olanda să ne aparţină din nou, îndepărtaţi-l pe acest individ şi puneţi-mă pe mine în biroul premierului", a declarat Wilders.

Premierul Rutte a denunţat, în schimb, "criza politică" în care adversarul lui a împins ţara şi i-a reproşat că s-ar fi radicalizat şi că a avut "declaraţii extremiste" faţă de olandezii de origine marocană.

Wilders a afirmat în trecut că marocanii sunt "gunoaie" şi promisese că va stopa imigraţia musulmanilor, le va penaliza pe femeile care poartă văl islamic şi va închide moscheile.

"Nu voi colabora niciodată cu un asemenea partid, domnule Wilders, în cadrul unui Guvern. Niciodată!" a spus Rutte.

Bulgaria dă o LOVITURĂ GROAZNICĂ României: Putem spune ADIO vizelor pentru Canada

Înainte de dezbatere, sondajele arătau că în jur de 60% dintre alegători sunt indecişi şi că recentul conflict diplomatic dintre Olanda şi Turcia ar fi pus partidele antiimigraţie într-o postură favorabilă.

Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), condus de premierul Mark Rutte, e pe primul loc în preferinţele electorale, fiind creditat cu 23-27 de mandate parlamentare din 150, mult sub cele 40 de care dispune în prezent, potrivit unui sondaj Peilingwijzer citat de Reuters şi BBC.

VVD este urmat de Partidul Libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders, care ar putea deţine între 19 şi 23 de mandate. BBC notează că sunt şanse minime ca Wilders să poată forma singur un guvern.

Analiştii politici Koen Vossen şi Carla van Baalen au declarat pentru Xinhua că scenariul politic cel mai plauzibil este cel al unei alianţe între partidul lui Rutte, creştin-democraţi, democraţi şi încă un partid sau două, în condiţiile în care aproape şase partide creditate cu şanse să obţină peste 10 mandate parlamentare au exclus o posibilă alianţă cu partidul condus de Wilders.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.