Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Controale ale Poliţiei şi Gărzii de Mediu Giurgiu la un operator economic ce extrage nisip şi pietriş într-o zonă afectată de secetă

garda de mediu

Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu şi specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu au fost în control la un operator economic ce se ocupă cu extracţia de nisip şi pietriş în zona Bolintin Deal, grav afectată de secetă, şi au dispus încetarea activităţii. Urmează să fie monitorizat nivelul apei din fântânile locuitorilor din zonă.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Prefecturii Giurgiu, autorităţile s-au autosesizat privind exploatarea de agregate minerale (nisip şi pietriş), dintr-o zonă grav afectată de secetă.

”Urmare a apariţiei în mass-media a reportajului cu privire la exploatarea de agregate minerale în zona Bolintin Deal de către un operator economic, activitate prin care a fost afectată pânza freatica a cetăţenilor din zonă, în data de 11.08.2022 a fost organizată o acţiune comună (I.P.J. Giurgiu - Serviciul de investigare a Criminalităţii Economice, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu). Precizăm faptul că încă de la debutul perioadei în care a fost declarată secetă, Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu monitorizează situaţia furnizării de apă potabilă la nivelul fiecărei comune din judeţ, prin faptul că primarilor li s-a solicitat ca în fiecare zi de luni a săptămânii să informeze oficial dacă întâmpină probleme în acest sens”, transmite Prefectura Giurgiu.

În urma controlului, IPJ Giurgiu a ridicat documente pentru verificarea legalităţii activităţii economice desfăşurate de către SC SOUTH LAND INVEST SRL. Garda de Mediu a solicitat operatorului economic punerea la dispoziţie a autorizaţiei de mediu şi a altor documente aferente, care vor fi analizate, iar în situaţia în care se vor constata neconformităţi, vor fi aplicate sancţiunile prevăzute de legislaţia de mediu în vigoare, în termenul legal.

De asemenea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu a dispus încetarea activităţii societăţii menţionate şi va începe monitorizarea nivelului apei din fântânile cetăţenilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.