Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

COP27: S-a hotărât înfiinţarea unui fond special pentru țările deosebit de vulnerabile

alephnews.ro
cop27

Cele aproape 200 de ţări reunite la Sharm el-Sheikh pentru cea de-a 27-a Conferinţă ONU privind clima au decis să înfiinţeze un fond pentru a răspunde la pierderi şi daune în ţările în curs de dezvoltare deosebit de vulnerabile, relatează AFP, citat de news.ro.

Pierderile şi prejudiciile se referă la daunele climatice, uneori ireversibile, deja suferite în unele ţări ca urmare a schimbărilor climatice. Solicitarea de finanţare a acestora a fost una dintre principalele revendicări ale ţărilor din Sud la COP27, după ore lungi de negocieri dure.

Adoptarea rezoluţiei, prin consens, a fost urmată de aplauze puternice. O suspendare pentru o jumătate de oră a sesiunii plenare a COP a fost apoi decisă de către preşedintele egiptean al COP27.

Textul adoptat prevede, de asemenea, înfiinţarea rapidă a unui comitet responsabil cu operaţionalizarea fondului pentru pierderi şi daune în vederea înfiinţării definitive a acestuia la COP28, programată pentru noiembrie-decembrie 2023 în Emiratele Arabe Unite.

Cu toate acestea, textul rămâne destul de vag cu privire la modul în care va fi finanţat acest fond şi se referă la necesitatea unei „varietăţi de surse” de finanţare, „inclusiv surse inovatoare”.

Instituirea unei finanţări a pierderilor şi a daunelor este cerută de ani de zile de ţările din Sud, dar ţările bogate au refuzat mereu, de teamă în special că recunoaşterea daunelor climei va duce la acţiuni în justiţie pentru despăgubiri.

Uniunea Europeanăa fost de acord, joi seară, pentru un fond pentru pierderi şi daune, cu condiţia ca acesta să beneficieze cele mai vulnerabile ţări şi ca finanţarea sa să fie asigurată şi de anumite ţări emergente, precum China.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.