Copac căzut peste două maşini parcate în centrul istoric al Brașovului

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 20-11-2024

Actualizat: 20-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: brasov.net

Pompierii militari braşoveni au intervenit, miercuri, pentru îndepărtarea unui copac care a căzut pe două autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Braşov, a informat ISU.

Incidentul, care s-a petrecut în zona ultracentrală a oraşului, Livada Poştei, nu s-a soldat cu victime.

"La faţa locului s-au deplasat o autospecială dotată cu modul de descarcerare şi o autospecială aparţinând SVSU Braşov. Se intervine pentru îndepărtarea copacului de pe autoturismele avariate, asigurându-se totodată zona pentru a preveni alte incidente. (...) Recomandăm cetăţenilor următoarele măsuri preventive: pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie", a transmis ISU Braşov.

Totodată, în condiţiile codului galben de intensificări ale vântului, anunţat de meteorologi pentru ziua de miercuri, până la ora 20,00, pompierii braşoveni recomandă sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime; închiderea ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii; evitarea atingerii stâlpilor sau firelor electrice căzute la pământ.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri