Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copiii de la Catedrala Mitropolitană din Chicago au susţinut de hram un program artistic

basilica.ro
copii Parohia Ingolstadt

Catedrala Mitropolitană „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago şi-a serbat ocrotitorii. Mitropolitul Nicolae a oficiat sfintele slujbe, iar credincioşii au participat şi la un program organizat de copiii comunităţii româneşti.

Manifestările dedicate hramului au început cu Slujba Vecerniei din seara zilei de 20 mai, iar a doua zi a fost oficiată Sfânta Liturghie.

Sărbătoarea a continuat duminică, 23 mai 2021, cu Sfânta Liturghie la care a slujit din nou IPS Nicolae al celor două Americi, informează Basilica.ro.

Ierarhul a vorbit la predică despre sfinţii ocrotitori ai lăcaşului de cult şi a subliniat:

„Putem înțelege acum mai bine, după multe luni de restricții privind slujirea în Biserică, această atitudine favorabilă creștinilor arătată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Până nu demult, părea o istorie frumoasă din cărțile de istorie”.

„Acum capătă sensul adânc al înțelegerii alegerii de sus și împlinirii unei misiuni speciale privind răspândirea creștinismului în lume, spre deosebire de înțelegerea restrictivă a cârmuitorilor lumii noastre”.

A urmat un program de hram deschis de Părintele Viorel Vîlcu de la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna tulceană „Nicolae Bălcescu”, parohie înfrățită cu Catedraladin Chicago. Clericul a prezentat un moment artistic pregătit de copiii din parohie, avându-o ca interpretă pe Daria Irimia, o fetiță din clasa I.

Copiii Catedralei au pregătit un program de cântece și poezii, în contextul Anului omagial al Pastorației românilor din afara României.

În continuare, Mitropolitul Nicolae a înmânat diplome premianților Catedralei la Olimpiada de Religie 2021, faza locală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.