Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copiii ne mor de droguri, USR și Ciolos vor să legalizeze canabisul

Radu Pop
ciolos USR

Nu este zi în care să nu vedem în mass-media tragedii ale tinerilor ce cad pradă consumului de droguri. Lucrurile sunt aproape scăpate de sub control, în condițiile în care numărul consumatorilor crește și, implicit, vârsta consumatorilor scade spre 12 ani, potrivit Ministerului Justiției. Drogurile sintetice și substanțele psihotrope au ajuns să se vândă la sume derizorii, chiar și cu 10 lei, în apropierea școlilor și a barurilor frecventate de elevi. Cum poate fi combătut acest flagel?

În primul rând prin lege. Ori din acest punct de vedere, părerile sunt diametral opuse.

Foști parlamentari, USR, trecuți în tabăra lui Dacian Ciolos, dar și actualul deputat Ilie, de la USR țin morțiș să treacă un proiect de lege, prin care, nici mai mult, nici mai puțin, vor să legalizeze consumul zilnic a 3 grame de canabis. Halucinant, pentru ca teoretic, este vârful de până acum a consumului de droguri în rândul tinerilor. Cazul “2 mai” este încă viu în mintea oamenilor. Ori inițiatorii sunt inconștienți, ori sunt lupți de lumea reală. Spun ca țin morțiș de acest proiect, întrucât nici unul dintre inițiatori nu a depus, conform procedurii parlamentare, cerere de retragere a semnăturii, semn ca au înțeles situația tragică, și nu mai susțin această aberație. În plus, încurajarea consumului de droguri de parlamentarii USR și Reper, înseamnă practic și încurajarea traficului de droguri. Nu este clar nici dacă poți consuma 3 grame de canabis pe zi, o dată sau de mai multe ori. De ce Drula și Ciolos sunt complici pe acest subiect, cât timp nu au cerut parlamentarilor USR și Reper să ceară respingerea proiectului care legalizează consumul de droguri.

PNL a anunțat ca priorități legislative 3 proiecte de lege pentru combaterea traficului și consumului de droguri: primul cel referitor la înființarea Registrului traficanților de droguri, ca prevenție, pentru monitorizarea acestora; apoi ne referim la legea “2 mai”, cu înăsprirea pedepselor pentru șoferii drogați, și nu în ultimul rând, liberalii vor 8 centre regionale de dezintoxicare, pentru consumatorii de droguri. PSD a anunțat ca susține aceste proiecte de lege, dar și dezbaterea lor în procedura de urgență. La AUR răzbește o tăcere suspectă pe acest subiect.

Suspectă este și tăcerea ONG-urilor care, fiind de regulă apropiate de USR, nu au reacționat în nici un fel contra proiectului care legalizează traficul de droguri ce face ravagii în rândul tinerilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.