Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copiii orfani din Coreea de Nord se 'oferă voluntari' să muncească în mine, ferme şi mari proiecte de construcţie

coreea de nord

Orfani, militari şi studenţi, dintre care unii par copii, se ”oferă voluntari” să efectueze lucru manual în Coreea de Nord - în mine de cărbune, ferme şi mari proiecte de construcţie, scrie presa nord-coreeană de stat, relatează Reuters.

Sute de absolvenţi ai unor şcoli de orfani ”s-au oferit să muncească voluntar în domenii dificile”, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, potrivit news.ro.

Presa de stat nu precizează vârsta acestor orfani, dar precizează că sunt absolvenţi de colegii.

Însă în imagini publicate în ziare de stat apar tineri care par să fie adolescenţi.

KCNA scrie sâmbătă că peste 700 de orfani s-au oferit să muncească voluntar, între altele, în ferme cooperative şi într-un complex siderurgic şi forestier.

Agenţia a anunţat vineri că aproximativ 150 de absolvenţi de la treişcoli de orfani s-au oferit să muncească voluntar în mine de cărbune şi ferme.

Absolvenţi ai unor şcoli de orfani ”s-au oferit să muncească voluntar pe mari şantiere ale construcţiei socialiste, din voinţa de a-şi glorifica tinereţea în lupta pentru prosperitatea ţării”, scrie KCNA.

”Ei au încheiat cursurile şcolare prin grija călduroasă a Partidului-mamă”, scrie KCNA.

Măsuri drastice impuse în Coreea de Nord în vederea opririi pandemiei covid-19 au exacerbat încălcări ale drepturilor omului şi dificultăţile economice.

Potrivit ONU, Coreea de Nod se confruntă cu o foamete.

Statele Unite denunţă, în raportul din 2020 al Departamentului de Stat privind drepturile omului, faptul că s-au înrolat adolescenţi în vârstă de 16-17 ani în brigăzi de construcţie de tip militar, pe o perioadă de zece ani, şi că aceşti adolescenţi au fost puşi să muncească după un program prelungit în lucrări perculoase.

”Studenţi suferă de răni fizice şi psihologice, malnutriţie, epuizare şi deficienţe de creştere, din cauza muncii forţate la care sunt supuşi”, denunţă Washingtonul în acest raport, în pofida interzicerii oficiale a muncii forţate în Coreea de Nord.

Regimul lui Kim Jong Un respinge acuzaţii cu privire la orice încălcări ale drepturilor omului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.