Directoarea grădiniței din care un copil de 4 ani a plecat nesupravegheat vine cu expicații. S-a deschis anchetă penală și disciplinară după ce minorul a fost recuperat de pe stradă

Autor: Liana Ganea

Publicat: 15-01-2026 06:09

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook Politia Locala Iasi

Conducerea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 din Iași a anunțat deschiderea unei anchete interne după ce un copil de patru ani a părăsit incinta unității fără ca educatoarele să observe lipsa sa, a declarat directoarea Carmen Rusu pentru Edupedu.ro. Copilul a fost găsit pe stradă de un echipaj de poliție aflat în patrulare și a fost adus acasă în siguranță.

Mama copilului a afirmat că nu a fost contactată de grădiniță și că a aflat despre incident abia după ce poliția i-a adus copilul acasă. „Am sunat eu la grădiniță și abia atunci au realizat că lipsește copilul”, a relatat aceasta pe rețelele sociale, exprimându-și șocul față de situație.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași a deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu, iar Inspectoratul Școlar Județean Iași monitorizează situația pentru a verifica dacă grădinița respectă condițiile necesare prevenirii unor astfel de incidente.

Poliția a intervenit rapid

Potrivit IPJ Iași, sesizarea a fost primită în dimineața zilei de 13 ianuarie, după ce copilul a fost identificat singur în zona Pieței Chirilă, în Tătărași. Copilul nu prezenta urme de violență și se afla într-o stare fizică bună. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.

Un polițist local implicat în salvarea copilului a declarat pentru presa locală că a găsit copilul speriat și îmbrăcat sumar. „Am dialogat cu el aproximativ jumătate de oră și am reușit să-l conducem acasă. Mama a rămas perplexă. Bine că totul s-a terminat cu bine”, a spus agentul.

Anchetă internă și cercetare disciplinară

Directoarea grădiniței, Carmen Rusu, a declarat că va constitui astăzi comisia de anchetă care va verifica cum a fost posibil ca minorul să părăsească incinta fără să fie observat. Ancheta va analiza activitatea educatorilor și a îngrijitoarelor, precum și imaginile camerelor de supraveghere, care vor fi accesibile doar comisiei și poliției.

Conform Legii Educației, personalul didactic implicat riscă sancțiuni disciplinare, iar pe durata cercetării nu va desfășura activități cu elevii, păstrându-și drepturile salariale. Inspectoratul Școlar urmărește ca incidentul să fie investigat corect, iar măsurile necesare să prevină repetarea unor situații similare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri