Coreea de Nord ameninţă cu acţiuni intensive după exerciţiile comune SUA-Japonia-Coreea de Sud

Autor: George Traicu

Publicat: 17-01-2025 09:59

Actualizat: 17-01-2025 11:59

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Coreea de Nord a condamnat vineri exerciţiile militare comune desfăşurate de Coreea de Sud, Japonia şi SUA şi a ameninţat că va răspunde prin exercitarea dreptului său de autoapărare ''într-o manieră mai intensivă'', transmite AFP, potrivit Agerpres.


Aceste manevre militare trilaterale au fost organizate după ce Phenianul a lansat, în ultimele săptămâni, mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune şi ceea ce afirmă că este o nouă ''rachetă hipersonică''.

Cele trei ţări aliate au organizat miercuri exerciţii aeriene comune, în cursul cărora deasupra Peninsulei Coreene au fost utilizate două bombardiere americane B-1B.

Ministerul de Externe nord-coreean şi-a exprimat ''îngrijorarea gravă legată de provocările'' Statelor Unite, Coreii de Sud şi Japoniei, a relatat vineri agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.

Aceste exerciţii comune ''arată clar încă o dată'' necesitatea ca Phenianul să-şi exercite drepturile suverane şi să-şi apere interesele în materie de securitate ''într-o manieră mai intensivă'', a adăugat KCNA.

Coreea de Nord ''va descuraja orice provocare militară planificată de forţele ostile şi va apăra ferm interesele securităţii statului'', a mai declarat MAE de la Phenian.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri