Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coreea de Nord ere garanţii de securitate ca o precondiţie înaintea reluării negocierilor în vederea denuclearizării

Seldon.News
Coreea de Nord

Coreea de Nord a cerut luni Statelor Unite garanţii de securitate ca o condiţie prealabilă unei reluări a negocierilor în dosarul nuclear, aplicând astfel un duş rece speranţelor unor progrese pe termen scurt, relatează AFP potrivit news.ro.

Discuţiile între Phenian şii Washington se află într-un punct mort după fiascoul celui de-al doilea summit, în februarie, la hanoi, între dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald trump.

Cei doi s-au întâlnit din nou în iunie, în Zona Demilitarizată (DMZ), care împarte peninsula coreeană. Ei au convenit să reia discuţiile la nivel operaţional în dosarul nuclear, după luni de blocaj.

Phenianul a propus săptămâna trecută ca aceste negocieri să aibă loc la sfârşitul lui septembrie, un lucru pe care Washingtonul l-a catalogat drept ”încurajator”. Însă, la scurt timp după aceea, Coreea de Nord a tras două noi ”proiectile” în mare.

Luni, un oficial nord-coreean de rang înalt de la Ministerul de Externe a declarat că ”discuţiile cu privire la «denuclearizare» ar putea fi posibile atunci când ameninţările şi obstacolele care ne pun în pericol securitatea şi ne împiedică dezvoltarea vor fi ridicate fără dubii”.

Coreea de Nord a afirmat mereu că garanţiile de securitate sunt necesare în vederea încheierii unui acord în domeniul nuclear. Însă ea a cerut arareori asemenea garanţii ca pe o condiţie prealabilă discuţiilor.

Directorul general al Departamentului Afacerilor Americane de la Ministerul nord-coreean de Externe - al cărui nume nu a fost citat - a declarat, în acest comunicat difuzat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, că discuţii la nivel operaţional sunt aşteptate ”în câteva săptămâni”.

El a adăugat că de-acum Washingtonului îi revine să facă astfel încât aceste discuţii să fie o oportunitate de a merge mai departe sau ”o ocazie de a precipita criza”.

”O propunere pe care o vor prezenta Statele Unite în cadrul negocierilor ar putea să îmbunătăţească relaţile sau, din contră, să consolideze ostilitatea reciprocă”, a continuat el.

Iar în pofida acestor tensiuni tot mai puternice în ultimele săptămâni, Donald Trump susţine că relaţia sa cu Kim Jong Un rămâne bună.

În pofida absenţei unor progrese recente în negocieri, cei doi au făcut schimbru de scrisori.

Într-o misivă trimisă luna trecută, dictatorul nord-coreean l-a invitat, din nou, pe Trump în vizită la Phenian, a dezvăluit luni ziarul sid-coreean JoongAng Ilbo.

La primul lor summit, în 2018, la Singapore, cei doi au semnat o declaraţie foarte vagă în favoarea ”denuclearizării peninsulei coreene”.

Niciun progres nu s-a realizat de atunci, iar cele două părţi nu sunt de acord asupra sensului exact al acestui angajament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.