Coreea de Nord și Coreea de Sud au început operațiunea de înlăturare a minelor antipersonal și antitanc aflate în Zona Demilitarizată

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 01-10-2018

Actualizat: 01-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.click.ro

Coreea de Nord și Coreea de Sud au început operațiunea de înlăturare a minelor antipersonal și antitanc aflate în Zona Demilitarizată dintre cele două țări, pe fondul detensionării relațiilor bilaterale, informează agenția de știri Yonhap, scrie Mediafax.

Militarii din cele două țări au început să înlăture minele din Aria comună de Securitate în Zona Demilitarizată, cât și în unele locuri din regiunea Cheorwon, provincia Gangwon, unde începând de anul următor ar urma să fie efectuate săpături în căutarea de rămășite ale persoanelor decedate în cursul Războiului din Coreea (1950-1953).

Președintele sud-coreean Moon Jae-In și liderul nord-coreean Kim Jong-Un s-au întâlnit luna trecută la Phenian, și au convenit să "îndepărteze toate pericolele care ar putea cauza războaie în Peninsula" Coreea, a declarat liderul de la Seul.

Citește și: Cel puţin două persoane au murit şi peste 120 au fost rănite, după ce puternicul taifun Trami a măturat o mare parte a teritoriului Japoniei

Cu această ocazie, Kim Jong-Un a semnalat că vrea o nouă întrevedere cu președintele american Donald Trump, pentru accelerarea procesului denuclearizării, a declarat Moon Jae-In. Liderul nord-coreean a promis că va permite accesul inspectorilor internaţionali pentru a verifica dezafectarea unui poligon de testare a rachetelor şi a unei baze de lansare. În plus, Kim Jong-Un s-a angajat să desfiinţeze un important complex atomic dacă şi Statele Unite vor adopta "măsuri corespunzătoare".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri