Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coreea de Nord nu va mai participa la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

coreea de nord

Coreea de Nord a decis să nu mai participe la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pe care îl acuză că este "motivat politic", a anunţat marţi, la Geneva, ministrul afacerilor externe nord-coreean, Ri Su Yong, informează AFP.

"Nu vom mai participa la sesiunile internaţionale care vizează situaţia privind drepturilor omului în Coreea de Nord pentru atacuri pur politice", a declarat ministrul nord-coreean, înainte de a adăuga că "toate rezoluţiile ce urmează să fie adoptate împotriva Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) în cadrul unor asemenea sesiuni nu vor fi decât dovezi de părtinire". "Ele nu ne privesc şi noi nu vom fi niciodată legaţi de ele", a spus ministrul nord-coreean. Ri Su Yong a amintit că anul trecut, în discursul său susţinut în faţa Consiliului, el a evocat necesitatea ca ţara sa "să-şi reconsidere participarea dat fiind politizarea rapidă şi lipsa de justiţie a Consiliului". "Un an mai târziu, regret că trebuie să spun că situaţia s-a înrăutăţit", a declarat el.

Raportorul special al ONU privind drepturile omului în Coreea de Nord, care urmează să prezinte un raport în data de 14 martie în faţa Consiliului, estimează că situaţia "nu s-a îmbunătăţit" după publicarea, în februarie 2014, a unei anchete a ONU ce denunţa "crimele împotriva umanităţii" comise în această ţară. Marzuki Darusman cere, în acest document distribuit luna trecută în presă, ca membrii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să adreseze un mesaj liderului suprem al RPDC, Kim Jong-Un, pentru a-l avertiza că el şi alţi înalţi oficiali nord-coreeni ar putea fi declaraţi responsabili de crime împotriva umanităţii, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.