DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Coreea prin lentilele diplomaţilor români', expoziţie de fotografie online dedicată aniversării a 30 de ani de relaţii diplomatice

"Coreea prin lentilele diplomaţilor români" - o expoziţie de fotografie dedicată aniversării a 30 de ani de relaţii diplomatice între Republica Coreea şi România - va fi prezentată online, în noiembrie, pe platformele sociale oficiale ale ambasadei acestei ţări la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, prin intermediul acestei expoziţii, "românii vor avea ocazia să observe momente semnificative ale diplomaţiei româneşti în Republica Coreea", dar şi "peisajele mirifice şi pline de culoare, patrimoniul bogat, dinamismul oraşelor şi oamenii prietenoşi ai Coreei".

Prima parte a expoziţiei prezintă o varietate de activităţi diplomatice ale foştilor ambasadori: Izidor Urian (1990-1995), Nicolae Ropotean (1995-1999), Viorel Isticioaia-Budura (2000-2002), Valeriu Arteni (2003-2007), Călin Fabian (2012-2016) şi actualul ambasador, Mihai Ciompec.

Citește și: ‘Dle Arafat, cu ajutorul dvs și al bunului Dumnezeu, să avem cât mai multe victime’ – Florin Roman a comis-o rău de tot

A doua parte a expoziţiei înfăţişează peisaje şi oameni, realizate personal de fostul ambasador Călin Fabian, care, în timpul misiunii diplomatice de peste patru ani în Coreea, a făcut numeroase fotografii, surprinzând diverse aspecte ale acestei ţări.

Expoziţia, organizată de Ambasadei Coreei la Bucureşti, împreună cu foşti şi actuali diplomaţi români în acest stat, va fi inaugurată prin două mesaje video de felicitare din partea ambasadorului Kim Yong Ho şi a ambasadorului Mihai Ciompec.

De asemenea, va fi prezentat un interviu cu fostul ambasador Călin Fabian, care va fi transmis în direct pe conturile reţelelor sociale ale Ambasadei Republicii Coreea în România, miercuri, la ora 11,00, iar toate videoclipurile vor fi încărcate a doua zi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.