Premium
Coregraful belgian Wim Vandekeybus a explicat în ce fel s-a închegat spectacolul ”Traces”, pentru care a căutat inspirație în România: ”Ursul intră în pielea omului”, a spus artistul pentru Mediafax.
Spectacolul ”Traces” a fost prezentat în premieră la București, în cadrul festivalului Europalia Romania, deschizând astfel o serie de reprezentații internaţionale al companiei ”Ultima Vez / Wim Vandekeybus”. Coregraful belgian, cunoscut pentru ritmul provocator al spectacolelor sale și pentru scenele puternice, a povestit în ce fel a reușit să aducă în fața spectatorilor o poveste în care natura sălbatică din România este transformată într-un partener de dans al artiștilor și în ce fel au căpătat ritmurile balcanice noi forme în compoziții muzicale realizate de instrumentiști americani.
Prezentarea spectacolului menționa doar faptul că ”în «Traces», Wim Vandekeybus revine la corp, la reacția instictivă, la energia imediată care a dictat ritmul primelor sale spectacole”. Coregraful construiește secvențe care ajung să fie la fel de puternice ca ”Bolero” de Ravel dar și scene sfâșietoare la propriu până la finalul care i-a făcut pe spectatorii de la București să spună ”Am fost surprins că am înțeles”.
Reporter: Ce v-a făcut să lucrați spectacolul ”Traces” în acest mod descris drept o revenire la corp?
Wim Vandekeybus: Am realizat în ultima vreme mai multe spectacole legate mult de un text. Am făcut ”Bacantele”, după Euripide, pentru Residenztheater, cu propria mea companie am făcut un spectacol SF, o alta legată de opresiune, pentru care am lucrat cu un scriitor pentru un fel de mitologie, cu mult dans, multă imagine, era și ceva filmat. De data aceasta am spus ”Vreau să lucrez din nou, să arăt, să spun povestea fără prea mult text”. Acesta a fost punctul de pornire.
Reporter: Unde a apărut România în poveste?
Wim Vandekeybus: Cei de la Europalia, care este un festival concentrat asupra unei singure țări, m-au abordat și mi-au spus ”Vrem să faci un spectacol consistent inspirat de România. Făcusem filmul ”Galloping Mind”, pentru care am turnat în Ungaria și la Constanța. Constanța avea un rol important pentru legătura cu marea, unde ies caii din apă. Așa că știam România un pic. Am fost fascinat de Josef Koudelka, fotograful ceh care a fotografiat țiganii în anii ´70, în România, Bulgaria... toate fotografiile acelea alb-negru cu oameni care călătoreau. Și am zis, bun, hai să combinăm toate aceste lucruri.
Reporter: Ce rol au avut vizitele în România în conceperea spectacolului?
Wim Vandekeybus: Sigur, România, am venit aici, am vrut să fiu inspirat. Oamenii voiau să fac ceva despre perioada politică de după Ceaușescu. Am zis ”nu vreau să fiu politic în acest fel” și am vrut să pornesc de la natura sălbătică din România, unde încă mai sunt urși, unde încă mai sunt animale. Unde sunt niște rădăcini protejate. Am ajuns aici, am simțit că natura nu mai e așa protejată, că lucrurile stau altfel, dar am fost inspirat să fac ceva legat de pădure și drum ca un fel de simboluri ale raportului dintre oraș și natură.
Reporter: Cum s-au legat toate aceste elemente pentru dumneavoastră?
Wim Vandekeybus: Într-un mod foarte simplu, spunem un fel de poveste. Ursul este un fel de metaforă pentru pierderea ultimelor animale, care sunt umanizate, desigur. Și e interzis să le umanizăm acum pentru că România a intrat în Europa. Toate aceste povești. S-a transformat într-un spectacol influențat într-o măsură foarte mare de muzica din România și Bulgaria, de ritm, de muzica pe care o avem în Balcani și nu prea o regăsim în Nordul Europei. Dar o muzică interpretată de muzicieni din New York. Sunt Marc Ribot, Trixie Whitley, Shahzad Ismaily, oameni pe care i-am adunat ca să interpreteze această muzică inspirată din ritmurile de aici, dar este o muzică diferită de cea românească, un construct abstract pentru spectacol.
Reporter: Ce a ajuns pe scenă în ”Traces”?
Wim Vandekeybus: Veți vedea mai multe lucruri. Sunt urși, am respectat fiziologia urșilor, pentru că ursul este foarte mare, avem costume incredibile. Trebuie să spun că nu folosim nimic provenit de la un urs adevărat, pentru că nu am vrut. Dar e o tradiție aici, sunt oameni care poartă piele de urs și dansează, e un fel de referință dar, într-un fel am făcut invers, ursul intră în pielea omului. Sunt curios cum vor vedea românii lucrurile acestea. Cu tot respectul am jignit un fel de tradiție care e uimitoare, dar, pe de altă parte nu mai sunt așa mulți urși acum.
Reporter: Care e momentul din spectacol pe care vă vine în minte în primul rând?
Wim Vandekeybus: E și un moment în care oamenii interpretează cerbi. Sugerând numai coarnele, dar fără costume. Vor putea cei din sală să vadă un cerb fără costum? Mult timp în acest fel vor putea să vadă în ce fel poate să fie creat elementul animalic doar prin intermediul mișcării așa cum am mai prezentat altădată un cal doar mușcând din gulerul cămășii și interpretând calul de parcă aș fi fost eu însumi calul și călărețul.
Reporter: Ați vorbit de foarte multe ori despre modul în care omul proiectează asupra animalelor simboluri și idei. În ”Traces”, pare că faceți procesul invers, prin care animalele sunt descoperite în interiorul omului...
Wim Vandekeybus: Oamenii sunt singurele animale care pot să imite. Ursul nu o să imite maimuța. Se joacă cu ea dar rămâne urs. Dar omul poate să un cal, un bărbat poate să imite o femeie, ne place să ne jucăm. De aceea există teatrul, cred eu. Ne place să integrăm funcții pe care le au alte ființe. La fel și în natură. În acest fel, animalele ne inspiră, ca în ”Fabulele” lui La Fontaine, unde ai vulpea, animalul șiret, leul este de obicei regele, ursul e prietenul uman, șarpele... Avem toate aceste simboluri care sugerează un sens pe care îl capătă animalul. E ca atunci când îți alegi un totem în arte marțiale. Dacă ești maimuță trebuie să fii incredibil de flexibil. În acest mod, animalele te inspiră foarte tare.
Reporter: Cum a evoluat pentru dumneavoastră compania Ultima Vez, cei 35 de ani care au trecut de la înființare?
Wim Vandekeybus: Uneori e greu uneori să faci un spectacol. Mai ales că am făcut multe lucruri și mie nu îmi place să mă repet. Chiar și acum am avut o echipă foarte tânără dar, o echipă uimitoare, care m-a inspirat. Am simțit că sunt un fel de tată pentru ei, pe de altă parte mă inspiră, să fii atent la cei tineri, să îi înveți, uneori învăț eu multe de la ei. Poate am nevoie de mai puțin timp decât înainte, am mai multă experiență. Știu foarte bine ce se potrivește și ce nu, așa că pot să elimin foarte repede ce nu e necesar.
Reporter: Sunt lucruri pe care le simțiți schimbate?
Wim Vandekeybus: Am o echipă incredibilă în jurul meu și, pe de altă parte, acum există o ofertă de spectacole mult mai bogată. Când am început eu nu găseai un curs de dans în Bruxelles. Acum găsești mai bine de 15. Multe cursuri, mulți oameni au început să creeze. Încă nu sunt prea mulți bani și încă mai e nevoie să ai ceva special ca să supraviețuiești. Desigur, suntem o companie pe termen lung, dar încă mai am nevoie să mă surprind pe mine însumi, altfel mă pierd în mulțime. Îmi place această provocare.
Reporter: Tinerii dansatori care vin în trupă în ce fel s-au schimbat în acești ani?
Wim Vandekeybus: Au mai multă tehnică. Nu au suflet. Au urmat școli. În școală înveți să fii corect, dar uiți să fii adevărat. Așa că treaba mea e să îi fac să fie adevărați. În școală nu ai parte mereu de cea mai bună educație. În ceea ce privește tehnica, poate, dar tehnica nu e suficientă ca să fii un artist bun.
Spectacolul ”Traces” face parte din programul de artele spectacolului al festivalului Europalia Romania, curatoriat de Andreea Căpitănescu.
Wim Vandekeybusest s-a născut la Herenthout, pe 30 iunie 1963. După studii liceale, Wim Vandekeybus a plecat la Louvain, pentru a studia psihologia. În 1985, a obţinut o audiţie la celebrul coregraf Jan Fabre care i-a oferit un rol în ”The Power of Theatrical Madness”. Un an mai târziu, Vandekeybus a fondat compania Ultima Vez. Primul său spectacol, „What the Body Does Not Remember”, a devenit un succes internaţional. În toate producţiile sale atât de diferite, Ultima Vez rămâne fidelă propriului limbaj de mişcare. Tensiune, conflict, corpul cu care se confruntă mintea, riscuri şi impulsuri. De fiecare dată, pasiunea, intuiţia şi instinctul vor lua o altă formă în spectacolele sale, au arătat organizatorii evenimentului. Este cunoscut și în calitate de fotograf și regizor. Cel mai recent spectacol al companiei sale, ”Traces”, a fost realizat în cadrul ediției dedicate României de festivalul Internaţional de Artă Europalia, organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei. Premiera spectacolului a avut loc la Bruxelles în decembrie 2019, iar după spectacolul de la București, continuă turneul european cu reprezentații programate în Franța, Luxembourg, Italia, Franța, Germania, Olanda.
Compani și Ultima Vez a fost fondată în 1986 de coregraful, regizorul de scenă şi cineastul Wim Vandekeybus. De la înfiinţare, Ultima Vez şi-a dezvoltat activităţile în calitate de companie internaţională de dans contemporan cu sediul la Bruxelles şi în Flandra.
