Este conceput de politicieni pentru a aduce alternative la gazele rusești prin conducte în Europa Centrală, în mare parte sub formă de gaz natural lichefiat (GNL) primit prin intermediul terminalelor grecești. Dar piețele ar putea decide altfel, dumpingul prețurilor practicat de Gazprom din Rusia amenințând să deturneze VGC și să elimine GNL. Bruxelles-ul are mijloacele de a face ceva în această privință. Trebuie să acționeze rapid, scrie altanalyses.org.
Oricine a urmărit istoria și progresul ideii Turkish Gas Hub (TGH) va fi observat planul președintelui rus Vladimir Putin de a utiliza fluxurile de gaze din conductele rusești în Turcia pentru a-și crea propriul indice de referință pe piața gazelor, în opoziție cu bursele vest-europene și în special cu indicele de referință olandez TTF.
Oricine urmărește dinamica prețurilor de pe bursele de gaze din Turcia, Bulgaria și Țările de Jos va fi observat că, în ultimele luni, a existat un decalaj constant între prețurile de pe bursele regionale din Turcia și Bulgaria, pe de o parte, și cele de pe bursele vest-europene, pe de altă parte. Gazul spot de pe bursa turcă este de obicei cu aproximativ 4-5 EUR/MWh mai ieftin decât cel vândut pe TTF, dar diferența dintre prețurile de pe bursele olandeză și bulgară este mai mare (la momentul redactării acestui raport, de exemplu, este puțin peste 6-7 EUR/MWh).
Este adevărat că volumele de gaze rusești tranzacționate în prezent nu sunt impresionante. Dar acestea sunt în creștere. Și aceasta este o tendință care ar putea avea un efect distructiv atât asupra piețelor de gaze regionale, cât și asupra celor din UE, în cazul în care Putin reușește să facă ce vrea și să preia controlul asupra pieței de gaze din Europa de Sud-Est (ESE) prin intermediul Turciei.
Acest lucru este clar. Dar trebuie să ne întrebăm și de ce gazele naturale sunt mai ieftine pe bursa bulgară decât în Turcia. Întrebarea nu este atât de dificilă, dar răspunsul este cu siguranță interesant. Aș sugera că asistăm la o operațiune de probă a Kremlinului, menită să testeze cât de departe este posibil să meargă fără a provoca un răspuns din partea UE. Iar schimbul Balkan Gas Hub (BGH) din Bulgaria este locul logic pentru efectuarea acestui test. Acesta oferă acces la o piață integrată a UE fără restricții de export și tranzit. Ceea ce, desigur, nu este cazul bursei de gaze din Turcia, unde autoritățile de la Ankara controlează strict orice acces la capacitatea de export, limitând astfel concurența.
Factorii sezonieri pot avea, de asemenea, un rol în explicarea faptului că prețurile sunt mai mici pe bursa bulgară decât pe cea turcă. În prezent, cererea în Bulgaria este destul de limitată, deoarece consumul local de gaze tinde să fie relativ scăzut în timpul verii, în timp ce instalația de stocare subterană a gazelor din Bulgaria de la Chiren este deja destul de bine aprovizionată (la fel ca și alte instalații regionale de stocare subterană).
Cu toate acestea, pare plauzibil ca explicația noastră privind "testarea limitelor răbdării UE pentru gazul rusesc" să fie principalul motiv al diferenței de preț spot TTF-BGH. Și trebuie spus că aceste limite nu au fost încă atinse. Până în prezent, Bruxelles-ul nu a luat aproape deloc în seamă, cel puțin în public.
Desigur, tot acest gaz ieftin este o veste bună într-un fel pentru consumatorii și industria bulgară și regională. Dar numai "de un fel". Privind mai atent, veștile bune se dovedesc a fi mai degrabă limitate și superficiale.
Gazele naturale lichefiate: marea presiune
Tocmai pentru că Kremlinul dictează politica de prețuri a Gazprom și pentru că Gazprom își vinde gazul pentru a-și menține ultima cale de acces la piața europeană a gazului - și anume accesul prin Bulgaria - comerțul Bulgariei cu gaz natural lichefiat (GNL) și importurile sale de GNL prin Turcia și Grecia au fost efectiv blocate în ultimele luni. Într-o mișcare disperată, în urmă cu o săptămână, comerciantul de gaze de stat Bulgargaz - care nu cu mult timp în urmă semnase un contract pe termen lung cu Botas, compania națională turcă de petrol și gaze, pentru utilizarea terminalelor și a rețelei de transport a Botas - a anunțat că reziliază acest contract deoarece nu poate asigura aprovizionarea cu GNL competitiv. Același lucru este valabil pentru toți ceilalți furnizori de GNL din regiune, în special pentru cei cu contracte pe termen lung, deoarece aceste contracte devin o povară în contextul reducerii semnificative a prețurilor spot de către Gazprom.
Cumpărătorii care doresc să se diversifice de la gazele rusești prin conducte sunt acum pedepsiți sistematic, deoarece Gazprom ucide efectiv concurența. Acest lucru ne aduce la marea interacțiune dintre planul de joc al dlui Putin "gazul rusesc prin Turcia către Europa" și "coridorul vertical de gaze" (VGC).
Gazprom și VGC: deturnare și frustrare
VGC este o inițiativă geopolitică ambițioasă a UE, care vizează diversificarea fluxurilor de gaze naturale din Rusia prin accentuarea fluxurilor spre nord din surse non-rusești, în mare parte prin intermediul terminalelor de regazeificare (regazeificare) a GNL din Grecia și apoi spre Bulgaria, România, Slovacia, Ungaria, Moldova, Ucraina și mai departe. Acest lucru ar implica extinderea sistemelor de transport al gazelor pentru a permite fluxuri mai mari de gaze. Iar obiectivul final ar fi de a permite gazului non-rus să intre în Europa Centrală, înlocuind gazul rusesc care a tranzitat până acum prin Ucraina.
Ceea ce, desigur, este un obiectiv nobil. Dar, din păcate, Moscova lucrează la modalități de a transforma VGC în propriul avantaj. Pe scurt, strategia Kremlinului și a proxeneților săi locali constă în două etape.
- Etapa 1: utilizarea marelui sistem VGC al UE pentru a asigura o extindere a rețelelor de transport de gaze de pe Coridorul Sudic de Gaze către Ucraina, Slovacia, România, Ungaria și Austria - susținută politic și financiar de banii SUA și UE.
- Etapa 2: aducerea discret în prim-plan a "realităților pieței" care vor elimina efectiv orice alternativă la GNL. Și anume, disponibilitatea unor cantități uriașe de gaz rusesc ieftin în Turcia - "ieftin" pentru că este vândut la prețuri de dumping.
În acest fel, în mod ironic, capacitatea de transport pusă la dispoziție pentru diversificarea de la gazul rusesc va fi utilizată pentru gazul rusesc - deși gazul rusesc deghizat în "amestec turcesc".
Și, de fapt, exact acest lucru se întâmplă în prezent, judecând după volumele de gaze naturale care intră în Bulgaria din Grecia și Turcia.
Potrivit operatorului bulgar de sisteme de transport (TSO) Bulgartransgaz, în prezent, în totalurile lunare intră 1,7-1,8 miliarde de metri cubi (bcm) din Turcia, dar numai 88 de milioane de metri cubi din Grecia. În ceea ce privește gazele azere, aproape toate acestea provin prin conducte - conducta de gaze naturale trans-anatoliană (TANAP) și ruta TAP-IGB (care implică conducta transadriatică și interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria sau IGB). În schimb, în prezent, GNL nu este aproape deloc implicat în balanța de gaze a Bulgariei.
Probabilitatea ca această realitate a "pieței" să se schimbe este aproape nulă, cel puțin până când nu se va produce o modificare a regulilor pieței care să garanteze capacitatea dlui Putin de a oferi prețuri "politice" pentru gazele rusești din gazoducte amicilor săi din UE. Sau, poate mai exact, o schimbare în cvasi-absența regulilor care are acest efect.
Pentru că, oricum ați descrie situația actuală de reglementare, aceasta este una care încurajează cumpărătorii și OTS să se lase seduși de prețurile de dumping oferite de un Kremlin disperat să scape de gazul pe care, prin agresiunea și ilegalitatea sa, a devenit incapabil să îl vândă.
Infrastructura, sub semnul întrebării
Dar este mai rău de atât. În ultimele luni, gazele naturale rusești nu numai că au distrus efectiv cota GNL pe piața regională a gazelor. De asemenea, a afectat grav șansele ca alternativele la gazul rusesc să poată rezerva infrastructura de transport și să găsească utilizatori finali.
De exemplu, acest lucru se aplică capacității de flux inversat a conductei Trans-Balkan Pipeline (TBP). Scopul inițial al TBP a fost să transporte gaz rusesc din Ucraina, prin România și Bulgaria, până în Turcia. Dar utilizarea sa în flux invers este o parte importantă a ideii VGC.
Cu toate acestea, această utilizare depinde mai degrabă de disponibilitatea gazului non-rus de la terminalele GNL din sud și de cererea pentru acesta la un preț care ar justifica rezervarea capacității. Dacă, așa cum se întâmplă în prezent, acest gaz lipsește sau este subcotat de gazul rusesc din "amestecul turcesc", atunci singurul lucru pe care îl va realiza VGC este să permită Gazprom să transporte gaz spre nord și nord-vest, unde obișnuia să îl trimită spre sud. Prin urmare, VGC ar putea servi efectiv ca un instrument și o acoperire pentru dominația Gazprom în Europa de Est, inclusiv în Moldova.
Din nou, perspectivele ca testele de piață aflate în curs de desfășurare să justifice o extindere semnificativă a TAP pentru gazele non-rusești par sumbre. Același lucru poate fi valabil și pentru testele de piață privind extinderea IGB, care, în mod esențial, oferă acces la VGC pentru gazele care au intrat în Europa de Sud sub formă de GNL prin Grecia. Această îndoială poate fi valabilă mai ales în faza critică, în care tocmai intrăm, în care comercianții potențiali rezervă capacitatea de transport prin propuneri obligatorii.
FRSU Alexandroupolis: Doar conectarea...
Apoi, există întârzieri semnificative în punerea în funcțiune a terminalului flotant de regazare a GNL (FRSU) de la Alexandroupolis, în nord-estul Greciei. Cum să explicăm aceste întârzieri?
Ei bine, presupunerea ortodoxă este că GasTrade, compania care implementează proiectul, are probleme cu conducta care va conecta platforma plutitoare la infrastructura terestră.
Dar nu este deloc convingătoare: Saipem este o companie cu reputația și expertiza necesare pentru a construi și pune în funcțiune sute de kilometri de conducte submarine de gaze în mediul extrem de agresiv al Mării Negre. Nu este probabil ca o firmă de acest calibru să se lupte cu implementarea și punerea în funcțiune a unei conducte de legătură atât de scurte.
Nu: este mult mai probabil ca lipsa de interes a comercianților pentru livrările de GNL să fie adevăratul motiv pentru această întârziere. Dacă comercianții nu sunt dispuși să rezerve capacitate, atunci nici cei mai formidabili operatori de terminale nu vor considera proiectul viabil.
O variabilă: problema tranzitului ucrainean
De dragul exhaustivității, s-ar putea adăuga aici că nu este pe deplin clar cât de important ar fi pentru Rusia un VGC "deturnat" cu succes. Ar putea fi absolut central sau ar putea fi destul de marginal. Totul depinde de ceea ce se va întâmpla în viitor cu tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina. Dacă se oprește, împingerea gazului "turco-rus" pe VGC devine urgentă, deoarece nu va mai fi disponibilă nicio altă rută. În cazul în care continuă, urgența este mai mică, deoarece surplusul de gaz va fi mai mic, iar deficitul de venituri mai puțin dramatic. Acestea fiind spuse, VGC ar fi în continuare un "nice-to-have" pentru dl Putin și șefii Gazprom,
Mulți ar putea acuza aici o mică abatere de la subiect aici, deoarece problema tranzitului din Ucraina este destul de actuală în prezent, în două sensuri.
În primul rând, actualul contract de tranzit - care, în mod surprinzător, a rămas operațional în timpul ostilităților actuale pe scară largă - urmează să expire la sfârșitul acestui an și există îndoieli cu privire la reînnoirea acestuia. Au existat de ceva timp rapoarte persistente cu privire la discuții privind o posibilă reînnoire, dar prezumția, până de curând, a fost că Ucraina va refuza să reînnoiască.
În al doilea rând, însă, cele mai recente semnale întăresc dovezile că această prezumție poate fi oarecum înșelătoare.
Mai exact, informațiile divulgate în mod "creativ" presei de Ungaria - care tocmai a preluat președinția Consiliului UE - și de surse media occidentale au adăugat suspans la o situație deja tensionată.
Se pare că Ucraina discută - cu binecuvântarea și îndrumarea CE - diverse opțiuni pentru continuarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Ultima idee nouă este că tranzitul ar putea continua, dar gazul în cauză ar putea înceta să mai fie rusesc și ar putea fi azer. Mai exact, gaz azer adus prin (așteptați) Rusia!
Acum, ca să fim blânzi, este puțin plauzibil, din cel puțin două motive:
- În primul rând, Rusia a tranzitat prin Ucraina peste 14 miliarde de metri cubi pe an și este greu de imaginat că Azerbaidjanul ar putea găsi suficient gaz pentru a înlocui această cantitate.
- În al doilea rând, este și mai absurd să ne imaginăm că Moscova - cunoscută pentru o multitudine de incidente de sabotaj în tranzitul gazului kazah, azer, turkmen și uzbek - ar permite tranzitul oricărui gaz non-rus către Ucraina dacă Gazprom însuși nu are acces.
Așadar, luată ca atare și în detaliu, ideea pur și simplu nu are sens. Dar există motive întemeiate să credem că se întâmplă ceva important.
Pentru început, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat public foarte recent că astfel de discuții sunt în curs. Și nu trebuie să fii Sher-lock Holmes pentru a lega aceste remarci de vizitele recente, mai întâi la Kiev și acum la Moscova, ale lui Viktor Orban - prim-ministrul Ungariei și acum deținătorul oarecum incongruent al președinției rotative a Consiliului UE. De asemenea, nu este nevoie de prea multă imaginație pentru a ghici că o diplomație tranzacțională este "în pregătire".
Pentru că ar putea fi ceva pentru toată lumea:
- Pentru Rusia, cu siguranță. În practică, singurul gaz disponibil pentru tranzit este cel rusesc: ar trebui doar să fie deghizat în gaz azer.
- Ceea ce înseamnă că dl Zelenski ar putea salva aparențele spunându-le compatrioților săi că, desigur, nu tranzitează gaz rusesc.
- Între timp, Ucraina, în general, ar avea de câștigat:
- Dacă gazul rusesc este tranzitat, cel puțin o parte din infrastructura de transport a Ucrainei ar putea fi scutită de atacurile cu rachete rusești.
- Ucraina, de asemenea, ar continua să primească sumele de tranzit atât de necesare (pe care atât CE, cât și SUA ar fi bucuroase să le încurajeze).
- În cele din urmă, Orban ar avea cu siguranță ceva de câștigat, nu numai că i-ar face o favoare prietenului său, Vladimir Putin, ci și ar arăta - pentru prima dată - că face ceva util pentru UE.
Rezervarea transfrontalieră IP
Pentru a rămâne la subiectul știrilor recente, ar putea fi remarcat faptul că deplasările lui Orban nu sunt singurele elemente - și poate nu cele mai interesante. La 1 iulie, au avut loc licitații de rezervare de capacitate la diferite puncte de interconectare a gazelor (PI), iar detaliile publicate de specialistul în informații energetice ICIS sunt instructive.
Pentru început, a existat un interes foarte viu pentru rezervarea de capacitate la punctele de ieșire IP din Ungaria către vecinii săi, ceea ce confirmă rolul de Lord High Distributor of Russian Gas pe care dl Orban pare să și-l fi acordat.
Dar lucrurile au fost și mai animate la Strandzha și Strandzha-2, principalele PI bulgare de la granița cu Turcia, prin care gazul ruso-turc intră în Europa. Capacitatea oferită la Strandzha a fost complet rezervată pentru următorii doi ani de gaz, în timp ce pentru Strandzha-2, aceasta a fost de trei ani. Dacă ne amintim că acest lucru se adaugă rezervelor de capacitate pe termen lung existente ale Gazprom, Botas, Bulgargaz și MET, lucrurile devin destul de clare: Gazprom se pregătește pentru un comerț foarte intens și de mare volum în următorii câțiva ani - și, să nu ne facem iluzii, asta înseamnă că se îndreaptă către controlul complet al piețelor de gaze din Europa Centrală și de Sud-Est.
În concluzie, proiectul VGC ar putea fi zădărnicit - printr-un amestec de blocaj și deturnare - de efectul distructiv al gazului rusesc deversat pe piața regională.
Iar acest lucru l-ar lăsa pe Vladimir Putin liniștit. Cu excepția cazului în care se face ceva în această privință.
Așadar, pentru a-l cita pe Lenin (un alt Vladimir foarte enervant): Ce este de făcut?
În termeni generali, răspunsul este simplu. Comisia Europeană (CE) trebuie să se trezească și să-și facă treaba. Trebuie să facă acest lucru cu agresivitate și determinare, folosind pe deplin și în mod inteligent puterile considerabile pe care le are deja la dispoziție și cadrul sofisticat și, în general, destul de luminat de norme și reglementări care este deja în vigoare. Aceasta trebuie să investigheze vânzarea de gaz de către Kremlin la prețuri de dumping, precum și practicile ilicite, evident răspândite, prin care gazul rusesc este introdus pe furiș în UE. De asemenea, CE trebuie să elimine avantajele de piață ale gazului rusesc care trece prin Turcia, utilizând o combinație de instrumente de politică a sancțiunilor și decizii privind concurența.
Se poate face și trebuie să se facă. Este o chestiune de voință politică. Și este, de asemenea, un test crucial pentru a vedea dacă UE este capabilă să se ridice, în practică, la înălțătoarele sale idealuri în această lume veche și dură în care ne aflăm.
Comentează