Cornel Dinu, fosta legenda a lui Dinamo s-a izolat total în casă de mai bine de un an și jumătate. Pe lângă mai multe afecțiuni medicale, „Mister” se luptă și cu o depresie puternică. Foștii săi colegi de echipă au încercat să-l scoată din casă, dar fără succes.
Cornel Dinu (77 de ani) a decis să se retragă din viața publică și socială. Nu părăsește deloc vila în care locuiește. Comunică din ce în ce mai rar cu familia sau prietenii. Își petrece cea mai mare parte a timpului scriind, dar stă și cu nepoata sa, Natalia.

Fosta glorie din Ștefan cel Mare nu a vrut să meargă nici măcar la reuniunea prilejuită de eliminarea lui Hamburg, deţinătoarea CCE, în 1983.
Ionel Augustin povestește că mai merge să-l vadă, dar mereu rămâne la poarta casei și schimbă câteva vobe cu Dinu, caare iese la balcon.
„Am încercat să-l conving pe Cornel Dinu să vină, dar… Ne respinge, nu mai vrea nici să-l vedem. Păcat, s-au făcut eforturi mari. Mi-a mai răspuns la telefon, dar apoi „lasă-mă în pace!”, ne înjură (zâmbește)… În felul lui… A fost idolul vieții mele, ca fotbalist, din toate punctele de vedere. L-am luat ca exemplu.
Ca să vă fac o destăinuire. În momentul în care am fost luat de la tineret să mă antrenez cu echipa mare, la miuță, toată lumea se temea de Cornel Dinu. Că era agresiv. La primul antrenament, direct pe el! Cu atitudine, cu determinare, l-am lovit, bă, stai…. Ce să stau, mă, că vreau să ajung ca tine! I-a plăcut replica.
Merg la el, stau la poartă, vorbim. Din păcate, nu putem să-l scoatem deloc. Și Cristi Borcea a încercat. În 2-3 luni, l-ar pune pe picioare, cu vitaminizare. Dar nu-l mișcă absolut nimic”, a dezvăluit Ionel Augustin.
Cornel Dinu nu se ascunde și a vorbit deschis despre starea sa de sănătate.
„Ce să fac, îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, 3 luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme care le-am. Sunt scârbit total de tot ceea ce se întâmplă. și practic sunt dat peste cap cu o depresie foarte puternică și cu fusul orar. Eu dorm mai mult ziua”, a spus antrenorul pentru Fanatik.
Cifrele „Procurorului”
Corneliu Constantin Dinu (n. 2 august 1948, Târgoviște), fost jucător și antrenor de fotbal român, a ocupat funcții administrative în cadrul clubului Dinamo București. De asemenea, „Procurorul” a mai deținut și funcția de secretar de stat în Ministerul Sporturilor imediat după revoluția din 1989, respectiv între anii 1990-1992.
Cornel Dinu a debutat în Divizia A la 25 septembrie 1966 (în meciul Dinamo - Steagul Roșu 0-1), iar ultimul meci l-a jucat la 18 iunie 1983.
Cornel Dinu a debutat la echipa din orașul natal, Metalul Târgoviște. La seniori a jucat numai pentru Dinamo București, având 454 de meciuri în Liga 1 și 53 de goluri marcate. A fost mulți ani căpitanul echipei naționale, pentru care a jucat de 75 de ori și a marcat 7 goluri. A fost titular în echipa României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970.
S-a retras în 1983, devenind secundul lui Dumitru Nicolae, și împreuna au dus echipa lor de suflet până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, eliminând deținătoarea trofeului, Hamburger SV, după un miraculos 3-0 la București și o revenire de senzație în Germania, de la 3-0 la 3-2, prin golurile rămase în istorie ale lui Gheorghe Mulțescu și Cornel Țălnar.
În sezonul următor, Dinu devine antrenor principal, dar avea să termine pe locul doi, în spatele marii rivalei Steaua București.
În următorii ani a mai antrenat CS Târgoviște, ASA Târgu Mureș, Oțelul Galați, U Cluj și FC Olt, fără a câștiga însă vreun trofeu.
A fost selecționerul echipei naționale
Între 1992-1993, Cornel Dinu a fost selecționerul echipei naționale de fotbal a României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994.
După o perioadă în care a fost director la F.C. Național (1993-1995), „Procurorul” revine în antrenorat în 1996, la fosta sa echipă Dinamo București.
Avea să câștige singurele trofee ca antrenor în cel de-al treilea mandat clubul din Ștefan cel Mare, între 1998-2001: titlul în 2000 și 2002 și Cupa României la fotbal în 2000 și 2001.
Dinu avea să revină la cârma echipei pentru o scurtă perioadă în sezonul 2002-2003, precum și în sezonul 2007-2008 ca director tehnic, în timp ce postul de antrenor avea să fie ocupat de către Cornel Țălnar.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.
În ultimii ani, Cornel Dinu a îndeplinit funcția de administrator delegat al clubului Dinamo.































Comentează