Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corneliu Papură, după eliminarea din Cupa României: Cred că meritam să înscriem minim trei goluri

Universitatea Craiova
Corneliu Papură

Tehnicianul Corneliu Papură a declarat, joi seară, după ce Universitatea Craiova a fost eliminată de FC Viitorul în semifinalele Cupei României, că echipa sa a avut situaţii foarte mari de gol şi merita să înscrie cel puţin de trei ori potrivit news.ro

“Am avut situaţii foarte mari de gol, cred că meritam să înscriem minim trei goluri. Păcat că nu am reuşit. Era altfel dacă nu ratam cu toţii, am avut şi în prima repriză situaţii şi în a doua. În momentul în care înscriam veneam din spate şi cei de la Viitorul îşi pierdeau din încredere. Am crezut din plin că ne putem califica. Parcă toate au mers în seara asta destul de rău”, a spus Papură la Digi Sport.

El a explicat şi de ce Bancu a fost cel care a executat penaltiul: “Prefer ca jucătorii de atac să bată penalti. Bancu marcase ultima dată şi de aceea a executat”

Papură a menţionat că se confruntă cu probleme de lot. “Problema noastră în momentul de faţă este că avem infirmeria plină”, a afirmat tehnicianul.

Formaţia FC Viitorul a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din manşa secundă a semifinalelor Cupei României, şi s-a calificat în finala competiţiei. În tur, scorul a fost 2-1 pentru constănţeni. Golurile au fost marcate de Ianis Hagi, în minutele 6 şi 86.

În minutul 53, Universitatea Craiova a ratat un penalti acordat pentru un fault al lui Cojocaru la Fortes. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Bancu, însă Cojocaru a apărat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.