Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corneliu Papură: 'În trei minute pur şi simplu am cedat pe două greşeli pe fond de relaxare'

Universitatea Craiova
Corneliu Papură

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, joi seară, după calificarea în turul doi preliminar al Ligii Europa, că formaţia sa a primit goluri la meciul cu Sabail în urma unor greşeli făcute pe “fond de relaxare”, potrivit news.ro.

Citește și: Gabriela Firea a luat decizia: Voi candida

“Important este că am reuşit să câştigăm. Am cam suferit pe final. O relaxare la 2-0, în trei minute pur şi simplu am cedat pe două greşeli pe fond de relaxare. Dar am dat dovadă de caracter, am rămas concentraţi şi am reuşit să câştigăm. Mă bucur din tot sufletul că ne-am calificat. Nu a fost uşor. Am arătat un nivel bun de joc. Sunt jucători care au venit târziu şi lucrurile astea se simt, jucând din trei în trei zile”, a spus Papură la Look Plus.

Formaţia Universitatea Craiova s-a calificat, joi seară, în turul doi preliminar al Ligii Europa, învingând cu scorul de 3-2 echipa azeră FC Sabail, acasă, în manşa secundă a primei runde preliminare. În tur scorul a fost tot 3-2 pentru olteni.

Joi, la Craiova, au marcat Cicâldău ’28, Vătăjelu ’54 şi Fortes ‘90 pentru gazde, respectiv Ramazanov ’67 şi Duventru ’69 pentru oaspeţi.

Citește și: Lovitură pentru Klaus Iohannis! Decizie atomică a CCR

În turul doi preliminar al Ligii Europa, Universitatea Craiova va întâlni câştigătoarea dublei manşedintre Honved Budapesta şi Zalgiris Vilnius, în tur 3-1. Partida tur a rundei secunde preliminare va avea loc la 25 iulie, iar returul la 1 august.

Universitatea Craiova a obţinut o victorie cu scorul de 3-2 şi în prima etapă a Ligii I, pe teren propriu, în meciul cu Academica Clinceni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.