Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corona Sportul Studenţesc strică echilibrul din poloul masculin, după o victorie cu Steaua, scor 10-9, în Superliga de polo

agerpres
minge de polo

Sezonul intern de polo se anunţă destul de interesant, având în vedere că mai nou sunt trei echipe cu pretenţii. Dacă în ultimii ani a fost o bătălie Steaua versus Oradea şi restul lumii, mai nou, în bătălia la vârf s-a implicat şi echipa Corona Sportul Studenţesc, relatează Mediafax.

Citește și: Sorina Tîrcă, meci excepțional cu CSM București: a marcat 12 goluri

În ultima etapă în Superligă desfăşurată în weekend, „studenţii” le-au luat steliştilor patru puncte din şase posibile. Au fost şi primele puncte cedate de Steaua în acest sezon, după ce câştigase tot până la ora primului meci cu Sportul, desfăşurat la Braşov.

În cadrul etapei a 12-a, Corona Sportul a remizat cu Steaua în prima partidă, scor 8-8, şi a câştigat o zi mai târziu cu 10-9. Campioana en-titre nu mai pierduse un meci în Superliga de polo mai bine de un an şi jumătate.

La polo, în cadrul aceleaşi etape, echipele se întâlnesc de două ori.

Aproximativ 200 de copii au început să practice polo la Braşov, după ce a fost semnat protocolul de colaborare dintre Corona şi Sportul Studenţesc. „În prima zi a fost un meci foarte dur. Cu toate acestea, băieţii au făcut un scor egal, au condus în majoritatea meciului. Steaua a reuşit să revină în ultima repriză şi chiar să ne conducă la un moment dat, dar echipa a egalat. După acest joc s-a dus vorba că a fost o întâmplare, că Steaua este obosită. Chiar şi băieţii noştri spuneau că în jocul următor să încercăm să nu facem un meci prost şi să fie o diferenţă mare, care să confirme zvonurile că a fost un accident. Înantea partidei secunde, după şedinţă, între jucători a existat o discuţie cu uşile închise, iar căpitanul s-a înfipt puţin în ei: <>.

Şi cam asta s-a întâmplat a doua zi. Meciul a fost şi mai dur din punct de vedere fizic, fundaşul Cătălin Stan fiind scos afară pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale şi pentru a-i închide rana deasupra arcadei. Căpitanul a primit şi el o lovitură cu cotul şi are şi acum falca umflată. A fost un meci foarte violent, dar am condus de această dată tot timpul şi s-a terminat 10-9”, ne-a declarat Oana Dinulescu, team-managerul echipei de polo Corona Sportul Studenţesc.

Corona Sportul Studenţesc e antrenată de fostul mare internaţional român Aurelian Georgescu. jucător emblematic al lui Dinamo. În urma celor patru puncte obţinute, echipa condusă din bazin de căpitanul Nicolae Oanţă s-a intercalat între Steaua şi CSM Oradea. „Studenţii” şi steliştii au câte 55 de puncte, dar campionii au şi două meciuri mai puţin disputate. Oradea ocupă locul 3, cu 51 de puncte.

După rezultatele cu Steaua, Corona Sportul visează la mai mult în acest sezon şi va încerca să atace locul 2 la finalul sezonului, după 5 ani – de când există protocolul de colaborare între Corona Braşov şi Sportul Studenţesc – în care a ocupat de trei ori locul 3 (2015, 2016 şi 2018) şi de două ori locul 4, de fiecare dată după dispute cu Dinamo Bucureşti „Noi ne doream foarte mult podiumul şi cochetam cu ideea că am putea să luăm locul 2, fără să punem presiune pe sportivi. Acum, acest lucru începe să devină ceva mai serios, să fie un gând mai bine conturat. În orice caz, ne-am dorit întotdeauna o echipă, iar în acest sezon, mai ales în meciurile cu Steaua, băieţii au dovedit că formează o echipă valoroasă şi o familie în acelaşi timp. Iar tăria lor de caracter este tot ce a contat versus bugetul Stelei”, a susţinut Oana Dinulescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.