Propunerea unui locuitor din Budapesta a fost bine primită joi în rândul internauţilor ungari după ce a sugerat sprijinirea mediilor culturale prin renunţarea la rambursarea banilor pentru biletele achiziţionate la spectacolele anulate din cauza epidemiei de coronavirus, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Am şase bilete la teatru şi patru la concerte pentru următoarele săptămâni", a scris Peter Szantai pe Facebook. "Nu am de gând să cer rambursarea banilor şi sper că asta îi va ajuta pe artişti, pe managerii sălilor şi pe oamenii care pun în scenă spectacole", a adăugat bărbatul.
Hashtag-ul său #nevaltsvisszajegyet a fost distribuit de aproape 2.000 de utilizatori.
La fel ca multe ţări afectate de epidemia Covid-19, Ungaria a interzis evenimentele publice în spaţii închise cu peste 100 de persoane şi cele în aer liber cu peste 500 de persoane, decizie care a condus la anularea a numeroase spectacole.
"Mediul cultural se află deja în dificultate", a spus Szantai, care el însuşi a lucrat la organizarea de concerte. "Iar biletele reprezintă o sursă importantă de venit", a adăugat el.
În Austria, unde participarea la spectacole a fost de asemenea redusă la o sută de spectatori, un club de jazz oferă o alternativă originală: spectatori separaţi în două grupuri, unul care participă la prima parte a concertului înainte de a le ceda locul spectatorilor din al doilea grup.
"Vom încerca să ne organizăm aşa în fiecare seară, dacă este posibil", a scris Christoph Huber, directorul artistic al sălii Porgy&Bess.
Coronavirus - Maghiarii ar putea renunța la rambursarea biletelor anulate pentru a sprijini mediul cultural
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

606
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
606

699
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
699

50
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
50

1.444
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.444

60
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
60

2.064
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.064

2.860
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.860

1.704
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.704

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.333
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.333

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.084
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.084

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează