Sphera Franchise Group anunţă închiderea unor restaurante din portofoliul său, în România, măsura fiind luată ca urmare a deciziei Guvernului de a închide restaurantele şi barurile din România şi pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus, potrivit unui comunicat al companiei, notează Agerpres.
"Sphera Franchise Group anunţă închiderea unor restaurante din portofoliul său, în România, ca urmare a unei ordonanţe dispuse de Ministerul de Interne prin care se suspendă activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice. Măsura a fost anunţată marţi, 17 martie 2020, şi are ca scop prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. Ordonanţa prevede şi faptul că este permisă comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip drive-in, room-service sau livrare la client", se precizează în comunicat.
Ca urmare, KFC şi Pizza Hut Delivery vor continua să servească produse clienţilor numai prin serviciul de livrare al celor două branduri, precum şi pe liniile de acces autoturisme ale restaurantelor KFC de tip Drive Thru din Bucureşti şi din ţară. Restaurantele Pizza Hut Dine-in (cu sală) şi Taco Bell vor rămâne închise până la noi decizii ale autorităţilor.
Potrivit comunicatului, siguranţa clienţilor a fost întotdeauna prioritară pentru Sphera Franchise Group şi, de aceea, toate brandurile din portofoliu au implementate proceduri bazate pe principiile HACCP, care impun analize de risc stricte în punctele critice pe întreg lanţul de aprovizionare.
Pe lângă acestea, dat fiind contextul actual, Grupul a decis implementarea de măsuri de siguranţă suplimentare în toate restaurantele funcţionale din ţară. Astfel, au fost intensificate procedurile de igienă şi siguranţă deja existente, pentru a se conforma tuturor protocoalelor medicale prevăzute în cazul epidemiei.
În aceste condiţii fără precedent, Grupul ia toate măsurile necesare pentru a asigura în continuare operaţiuni de calitate, menţinând sănătatea angajaţilor săi, contribuind în societate şi protejând valoarea pentru acţionarii săi.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România, operând în sistem de franciză brand-urile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România, şi KFC în Republica Moldova şi Italia.
Coronavirus - Sphera Franchise Group restrânge operaţiunile în restaurantele din România
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Naftogaz din Ucraina a declarat că o instanță elvețiană a respins cererea Gazprom privind plata a 1,4 miliarde de dolari
0

10
Analiștii reevaluează estimările prețului petrolului, în contextul în care conflictul din Iran perturbă piețele
10

12
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
12

52
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
52

14
Cehii discută un acord de 1,5 miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat cu SUA
14

39
Va junge petrolul brut la 200 de dolari pe baril? Ce spune secretarul Energiei din SUA
39

30
Coridorul Vertical îmbunătățește situația din Grecia pe mai multe niveluri, spune premierul Mitsotakis
30

26
SUA permit temporar operațiuni cu petrol și produse petroliere rusești
26

551
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
551

578
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
578

37
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
37

1.067
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.067

707
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
707
















Comentează