Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coronavirusul a făcut alte 4 victime în Iran: Numărul deceselor raportate de Teheran a ajuns la 12

Agerpres
iran petrol

Noua epidemie de coronavirus a făcut alte patru victime Iran, ducând bilanţul deceselor provocate de Covid-19 la 12, a informat luni agenţia de presă semi-oficială Isna, citată de AFP, potrivit Agerpres.

"Ministrul Sănătăţii a anunţat 12 decese şi 47 de cazuri de infectare în ţară", a scris agenţia, citând observaţii făcute presei de parlamentarul Assadollah Abbasi, purtătorul de cuvânt al biroului Parlamentului, după o sesiune cu uşile închise a legislativului dedicată noului coronavirus.

Agenţia Fars şi Clubul tinerilor jurnalişti (YJC), o agenţie dependentă de televiziunea de stat, îl citează la rândul lor Abbassi, dar indică faptul că acesta a vorbit despre "circa'' 47 de cazuri de contaminare, conform agenţiei pakistaneze APP.

Citându-l pe parlamentar, Irna adaugă că "potrivit raportului ministrului sănătăţii [prezentat deputaţilor], cauza infecţiei cu coronavirus în Iran sunt persoanele care au intrat ilegal în ţară din Pakistan, Afganistan şi China".

Citește și: Traian Băsescu: Coronavirusul va intra în România. Trebuie să ne pregătim pentru ce-i mai rău. Eu aș opri azi, acum, zborurile din Italia

Într-un interviu difuzat duminică la televiziunea de stat iraniană, ministrul Sănătăţii, Said Namaki, a declarat că una dintre persoanele decedate în urma contractării noului coronavirus la Qom, un oraş din centrul ţării unde au fost înregistrate oficial primele cazuri de contaminare, era "un comerciant [local] care a efectuat mai multe călătorii în China".

În ianuarie, Namaki pledase în van pentru ca guvernul să ordone suspendarea tuturor zborurilor comerciale dintre Iran şi China.

În interviul său de duminică, ministrul a adăugat că zborurile directe între cele două ţări sunt în prezent suspendate, dar că respectivul comerciant din Qom a plecat în China "cu un zbor cu legătură".

Iranul este ţara care a anunţat cele mai multe decese provocate de noul coronavirus în afara Chinei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.