Coronavirusul a făcut prima sa victimă în SUA cu 20 de zile mai devreme decât se credea

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-04-2020

Actualizat: 22-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Două persoane decedate în statul California, la începutul şi la mijlocul lunii februarie, au fost primele victime ale noului coronavirus în SUA, cu mai multe săptămâni înainte de primul deces înregistrat oficial din această cauză, a anunţat medicul legist al comitatului Santa Clara, citat de France Presse.

Autopsiile realizate în cazul celor două persoane, decedate la domiciliu lor în 6 şi 17 februarie, au permis concluzia că decesul lor a fost provocat de COVID-19, a afirmat el într-un comunicat, după ce primise confirmarea de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC) din SUA, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Se pregătesc 'coridoare turistice' în Balcani: Cehia vrea să aducă turiști croați, austrieci și unguri

Până la această declaraţie, primul deces oficial de coronavirus fusese consemnat la 26 februarie, în statul Washington (vest).

Decesul unei alte persoane, tot în comitatul californian Santa Clara, dar de această dată în 6 martie, este atribuit de asemenea noului coronavirus, a adăugat medicul legist.

"Aceste trei persoane au decedat la domiciliul lor, într-un moment în care noi dispuneam de foarte puţine teste şi doar prin intermediul CDC", a subliniat el.

Citește și: Donald Trump, după ce prețul petrolului a ajuns la MINUS 40 de dolari pe baril: 'Nu vom lăsa niciodată baltă măreaţa Industrie de Petrol & Gaz a SUA'

Aceste teste erau pe atunci rezervate indivizilor care prezentau anumite simptome şi călătoriseră recent, a mai precizat medicul.

Acelaşi funcţionar a adăugat că se aşteaptă să fie înregistrate în viitor şi alte decese provocate de COVID-19 şi trecute neobservate până acum în comitatul Santa Clara.

Citește și: Probleme pentru PNL: Scăderea în sondaje, dezbătură în şedinţa BPN (surse)

Numărul cazurilor de COVID-19 în comitatul Santa Clara este de cel puţin 50 de ori mai ridicat decât cel anunţat oficial, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Stanford din California, făcut public în această săptămână, care se bazează pe teste de sânge de la peste 3.000 de voluntari.

SUA sunt ţara cea mai afectată de COVID-19, cu 44.845 decese, contabilizate până marţi de Universitatea Johns Hopkins. Peste 820.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost diagnosticate în toată ţara.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri