Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coronavirusul afectează Salonul aviatic de la Singapore - Lockheed Martin şi Raytheon au anunţat că nu vor mai participa

youtube
F-35 Lightning II

Pentagonul şi-a restrâns delegaţia la salonul aviatic de la Singapore, iar companiile americane Lockheed Martin şi Raytheon au anunţat că nu vor mai participa, în condiţiile în care coronavirusul a redus prezenţa la eveniment, transmite Reuters.

Airbus şi Boeing, doi dintre cei mai mari expozanţi, au anunţat sâmbătă că vor participa, dar îşi vor ajusta prezenţa din cauza circumstanţelor, fără să ofere detalii.

Atât Airbus cât şi Boeing ar fi urmat să participe cu membri din conducerea de vârf, la cel mai important eveniment din domeniul aviaţiei şi apărării, înainte ca Singapore să ridice vineri nivelul de alertă pentru epidemia cu coronavirus la portocaliu, acelaşi nivel ca cel atins în  timpul pandemiei cu Sindromul Respirator Acut Sever (SARS) din 2003.

Salonul de aeronautică programat în perioada 11-16 februarie va avea loc, dar organizatorii ar putea limita numărul vizitatorilor, a declarat vineri un oficial din Singapore, în timp ce în ţară au fost înregistrate trei noi cazuri de coronavirus pe care autorităţile nu le-au asociat cu infecţii anterioare sau cu călătorii în China.

Anunţul a provocat cumpărături determinate de panică, în unele magazine.

Bilanţul morţilor provocate de coronavirus a crescut sâmbătă cu 86, la 722, potrivit autorităţilor, şi ar putea depăşit numărul total al victimelor provocate de SAES, 774.

Subsecretarul pentru Apărare al Statelor Unite, Ellen Lord, nu va mai participa la salonul de aviaţie din Singapore ”din cauza circumstanţelor extenuante”, a afirmat locotenent-colonelul Mike Andrews, într-un comunicat.

Lord este însărcinată cu achiziţiile de arme în cadrul Pentagonului şi ar fi fost cel mai înalt reprezentant al Pentagonului la eveniment. Alţi lideri din Pentagon, inclusiv oficiali militari, vor face deplasarea la Singapore.

Lockheed Martin este cea mai importantă companie americană din sectorul apărării care a anunţat că nu va participa la show din cauza coronavirusului. Raytheon s-a retras la rândul său.

Longview Aviation, proprietarul De Havilland Canada, şi producătorul de avioane mici Viking Air au anunţat la rândul lor că nu vor mai participa, din cauza nivelului mai ridicat de alertă legat de virus.

Producătorul de avioane de business Bombardier, Textron şi divizia Gulfstream  a General Dynamics anunţaseră deja că nu vor mai fi prezente la salonul de aviaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.