Coronavirusul face ravagii și în Franța: Pragul de 3.000 de decese în spitale a fost depăşit

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 31-03-2020

Actualizat: 31-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: The Times

Pragul de 3.000 de decese în spitale (3.024) a fost depăşit luni în Franţa, unde în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 418 decese, cea mai mare creştere de la o zi la alta de la începutul epidemiei COVID-19, conform bilanţului oficial dat publicităţii, transmite AFP, conform agerpres.ro.

Numărul total de persoane internate se apropie de 21.000 (+1.592 începând de duminică), incluzând un aflux foarte puternic de pacienţi în stare gravă la terapie intensivă (+ 424) unde, până în prezent, sunt internaţi 5.056 de bolnavi.

Lucian Bode INTRĂ TARE după circul de la Otopeni: Luăm în calcul debarcarea unei singure curse pe Aeroport


În regiunea pariziană Ile-de-France, cea mai afectată şi unde se aşteaptă un vârf al îmbolnăvirilor săptămâna aceasta, s-au înregistrat până acum în spitale 954 de decese (+147). La reanimare se află 1.792 de persoane (+124); 597 de noi pacienţi au fost spitalizaţi, numărul total ridicându-se la 7.698.

În estul Franţei, prima regiune afectată grav afectată de noul coronavirus, luni seara se înregistrau 3.950 de spitalizări, dintre care 844 la terapie intensivă, precum şi 917 de decese în spitale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri