Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corpul de control a descoperit pe ce se dau banii la RAAPPS: Cosmetice, whiskey și medicamente

www.wall-street.ro
bani cadou

Corpul de control al prim-ministrului a efectuat, în perioada ianuarie-octombrie, un control la Sucursala de Transport "Bucureştii Noi" (STBN), în urma căruia propune sesizarea ANI şi a organelor competente, integrarea acesteia în cadrul SGG sau transformarea în societate comercială.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, controlul la STBN - unitate din cadrul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) - a avut ca obiectiv verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea sucursalei în perioada 2012 - 2016.

Citește și: Era aşteptată pe scenă de mii de oameni, iar ea făcea sex în backstage / VIDEO

STBN asigură, în principal, servicii de transport şi de service pentru autoturismele alocate aparatului de lucru al Guvernului, în baza cărora a obţinut, în medie, un procent de aproximativ 90% din veniturile anuale, dar şi pentru alte instituţii publice.

"Începând cu anul 2010, pentru autoturismele alocate SGG, RAAPPS, prin STBN, a stabilit tarife unice/zi/autoturism cu încălcarea prevederilor Procedurii Operaţionale Activitatea de transport şi service auto, elaborată în ianuarie 2010, ediţia a II-a, aprobată de către directorul general al RAAPPS", se arată în comunicat.

Citește și: Aceasta e cea mai frecventa boala cu transmitere intima: Afectează tinerii de la 15 la 24 de ani

Potrivit Executivului, RAAPPS, prin STBN, nu a stabilit tarife diferenţiate pentru fiecare autoturism pus la dispoziţia aparatului de lucru al Guvernului, calculate în funcţie de marca autoturismului şi capacitatea cilindrică a acestuia.

De asemenea, în perioada 2011-2015, în cadrul negocierilor anuale cu SGG, STBN a inclus în tariful unic şi cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări, încălcând prevederile.

Citește și: Tot la Vaslui: Un elev de 16 ani s-a dus s-o violeze pe soția unui sătean! Ce a urmat

În plus, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat existenţa premiselor ca RAAPPS, prin STBN, să deconteze de două ori cheltuielile cu deplasările conducătorilor auto, atât direct, prin aplicarea clauzei contractuale potrivit căreia beneficiarul decontează prestatorului toate cheltuielile efectuate cu deplasările conducătorilor auto, cât şi indirect, prin includerea acestor cheltuieli în cheltuielile totale care stau la baza stabilirii tarifului unic pe autovehicul.

În comunicat se menţionează că veniturile obţinute de STBN au fost constituite, în proporţie covârşitoare (în medie aproximativ 90%), din sumele încasate de la SGG, în baza contractelor anuale de prestări servicii de transport auto de persoane. În aceste condiţii, STBN şi-a finanţat activitatea, în principal, din venituri provenind de la bugetul statului.

Citește și: Ai văzut-o în Harry Potter, iar acum a jucat DEZBRĂCATĂ / VIDEO HOT

Astfel, marja profitului calculată pentru activitatea desfăşurată de către STBN a fost de 14,65% pentru anul 2013, de 19,76% pentru anul 2014, respectiv de 18,92% pentru anul 2015, ceea ce indică o "combinaţie de preţuri ridicate şi costuri scăzute".

Conform comunicatului, în 2015, STBN avea un parc auto constituit dintr-un număr de 82 de autoturisme, dintre care un număr de 67 de autoturisme erau utilizate pentru contractul de prestări servicii încheiat cu SGG. În acest context, se arată că există suspiciunea că prevederile contractuale sunt defavorabile SGG.

Citește și: Mărturia unei FEMEI: Mi-am TATUAT VAGINUL ca să mă relaxez SEXUAL

Cu privire la cele 82 de autoturisme, se arată că majoritatea acestora au o vechime de peste 6 ani, ceea ce presupune un grad avansat de uzură.

Corpul de control al premierului indică faptul că în perioada 2013 - 2015, alegerea furnizorilor de piese auto s-a efectuat cu încălcarea principiilor şi normelor prevăzute în legislaţia aplicabilă în domeniul achiziţiilor publice, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor.

Citește și: Studiu ȘOCANT Unul din trei bărbați ar viola o femeie dacă nu ar fi pedepsiți

"STBN a achiziţionat piese auto direct de la furnizori, selectaţi pe un aşa-zis 'criteriu al rapidităţii', fără a efectua o analiză a altor oferte existente pe piaţă. Astfel, conducerea STBN a aprobat, în mod nejustificat, plata unor sume mult mai mari pentru produse cu aceleaşi caracteristici, pe care STBN putea să le achiziţioneze de la alţi furnizori existenţi pe piaţă dacă ar fi folosit mecanismele concurenţiale şi transparente prevăzute de legislaţia incidentă în domeniul achiziţiilor publice. Conducerea STBN a efectuat cheltuieli neeconomicoase pentru regie, nerespectând principiile transparenţei şi eficienţei utilizării fondurilor publice, încălcând totodată şi dispoziţiile legale, potrivit cărora, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public", se subliniază în comunicat.

Totodată, se precizează că STBN a efectuat, în perioada 2012-2015, cheltuieli fără a face economie în privinţa unor produse de "protocol".

Citește și: GAFĂ PORNO la TV: A lăsat-o pe o prezentatoare în sânii goi / VIDEO

Corpul de control al premierului dă ca exemplu faptul că reprezentanţii STBN au achiziţionat produse în sumă totală de 86.533,94 de lei de la Mega Image - Sephora Cosmetics România, Farmacia Olimpia, societatea You&Me Exim SRL, iar printre produse s-au numărat: sticle de whisky, coşuri cadou pentru Paşte sau Crăciun, parfumuri de la case celebre, creme, produse cosmetice şi de machiaj.

Mai mult, reprezentanţii STBN au aprobat, fără a avea o recomandare a medicului de medicina muncii, achiziţia unor tipuri de medicamente, iar trusele medicale aflate în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale nu respectă conţinutul minim prevăzut de legislaţia în vigoare, se precizează în comunicat.

Citește și: A fost creată, în laborator, PRIMA INIMĂ care bate

Corpul de control subliniază că există suspiciunea că directorul STBN a încheiat, în 2007, un contract cu societatea la care soţia sa este asociat unic şi administrator.

În urma celor constatate la STBN se propune reevaluarea întregii activităţi şi analizarea necesităţii menţinerii formei de organizare a Sucursalei, cu două opţiuni: fie integrarea acesteia în cadrul SGG, fie transformarea în societate comercială.

Citește și: New York Times scrie despre cum a ajuns Adrian Ghenie să câștige atât de mulți bani din picturile sale

"Atribuirea contractelor de prestări servicii de transport auto de persoane de către Secretariatul General al Guvernului sau de către alte autorităţi publice trebuie să se facă cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice", se subliniază în comunicat.

Se propune şi elaborarea unor proceduri interne referitoare la achiziţia pieselor auto, consumabilelor şi produselor de întreţinere, conformă cu legislaţia achiziţiilor publice, pentru a evita selectarea furnizorilor pe criterii subiective, cum este criteriul "rapidităţii" şi fără a efectua evaluări a ofertelor existente pe piaţă; analizarea oportunităţii implementării unui sistem informatic pentru monitorizarea zilnică a reparaţiilor efectuate/autoturism, numărul autoturismelor reparate, precum şi pentru piesele auto utilizate/autoturism; reanalizarea înregistrării cheltuielilor cu unele produse de protocol pentru a evita majorarea nejustificată a tarifului unic/autoturism; întocmirea unei evidenţe clare şi precise referitoare la consumul de medicamente, pentru fiecare angajat STBN sau client (la Service Aviatorilor), precum şi desemnarea unei persoane de specialitate (studii medicale) care să poată da recomandări cu privire la medicamentele existente în punctele de prim-ajutor şi care să poată verifica condiţiile pentru asigurarea integrităţii conţinutului acestora şi verificarea periodică a truselor medicale ce intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale, astfel încât acestea să respecte conţinutul minim prevăzut în legislaţia în vigoare.

Citește și: Cât a dat un MILIONAR pe chiloții amantei lui Adolf Hitler, Eva Braun, la o licitație / FOTO

De asemenea, se propune şi sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a organelor competente, în funcţie de cele sesizate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.