Corpul de Control al Ministerului Justiției, verificare în cazul demisiei procurorului Marius Iacob! Anunțul Anei Birchall: 'Factual, știu ce s-a întâmplat'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-07-2019

Actualizat: 23-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos

Ana Birchall a declarat că a cerut Corpului de Control al Ministerului Justiției o verificare în cazul demisiei lui Marius Iacob din funcția de adjunct al DNA, întrucât documentul de eliberare din funcție nu a mai ajuns la Klaus Iohannis. Ministrul a trimis, vineri, revocarea către președinte.

„Îmi cer scuze opiniei publice pentru ce s-a întâmplat. Factual, știu ce s-a întâmplat. Am preluat la sfârșit de aprilie mandatul de interimar. Lucrarea aceasta era din 20 martie, la preluarea mandatului interimar, apărea ca lucrare scăzută, deci rezolvată, iar în momentul în care am descoperit acest incident foarte grav și de netolerat, am trimis - tardiv, e adevărat -, cererea de revocare președintelui Iohannis și am dispus intern o verificare a Corpului de Control. Aștept rezultatul, raportul și în funcție de raport dispun măsurile legale. Eu regret, e un lucru pe care nu l-am tolerat, nu-l tolerez și nu-l voi tolera niciodată. Vineri am aflat și vineri am trimis”, a declarat ministrul Justiției, Ana Birchall, conform Mediafax.

Concret, documentul privind demisia lui Marius Iacob ar fi fost rătăcit într-un sertar al Ministerului Justiției, de aceea nu ar mai fi ajuns pe masa președintelui, pentru a semna decretul.

Tudorel Toader, despre straniul caz al procurorului Marius Iacob: 'Am semnat şi solicitarea de revocare'

Marius Iacob a demisionat din funcţia de adjunct al procurorului-şef DNA, în luna martie a acestui an. Decizia de demisie din funcţia de adjunct al procurorului-şef DNA vine la o zi după ce magistraţii instanţei supreme au decis că Marius Iacob a săvârşit abatere discipliniară în legătură cu reprezentarea Direcţiei în procesul Mihaiela Iorga-DNA, intentat de aceasta după ce a fost revocată din DNA. Sancţiunea pentru Iacob a fost avertisment.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru Carmen Simona Ricu, tot procuror DNA.

Este vorba despre abateri disciplinare sâvârşite în legătură cu reprezentarea instituţiei în procesul Mihaiela Moraru Iorga-DNA, intentat de magistrat după ce a fost revocat din Direcţie.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) şi m) din Legea nr. 303/2004", a transmis Inspecţia Judiciară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri