Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, va participa, în perioada 19 - 26 august, la două dintre cele mai importante evenimente internaţionale ale anului - Expoziţia Mondială Expo 2025 Osaka, Kansai, Japonia şi Festivalul Internaţional Coral de la Yokohama.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, turneul "Madrigal în Japonia 2025" include patru concerte extraordinare şi marchează 35 de ani de la prima vizită în Japonia a Corului Madrigal, dirijat de fondatorul său, maestrul Marin Constantin.
Între 19 şi 21 august, Corul Madrigal va fi prezent, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe, la Expo 2025 Osaka, unde va susţine trei programe concertistice distincte, în Pavilionul României şi în sala Expo Hall.
Cele trei concerte sunt:
- "Music for the Future" - un concert în premieră mondială, găzduit în sala Expo Hall, cu lucrări semnate de compozitori contemporani români şi internaţionali, ce evidenţiază puterea remarcabilă a vocii umane, exprimată prin armonii deopotrivă tradiţionale şi inovatoare;
- "Madrigal for Babies" - o experienţă muzicală inedită găzduită de Pavilionul României, dedicată bebeluşilor (0-12 luni), părinţilor acestora şi viitoarelor mame;
- "The Music of the European Renaissance" - un concert extraordinar la Pavilionul României, ce prezintă o selecţie rafinată de capodopere ale Renaşterii europene, epocă de aur a muzicii corale.
Pe 23 august, Corul Madrigal este invitat special la Festivalul Internaţional Coral de la Yokohama, eveniment prestigios dedicat muzicii corale. Concertul va avea loc în Sala Minato Mirai din Yokohama, una dintre cele mai mari şi renumite săli de concerte din Japonia.
Turneul "Madrigal în Japonia" se adaugă demersurilor ansamblului de cooperare culturală din ultimii ani, ce au inclus apariţii internaţionale de marcă în Statele Unite, Peru, Kazahstan şi numeroase state europene, consolidând rolul Corului Madrigal de ambasador cultural al României. Turneul se înscrie în programul aniversar "Marin Constantin 100", prin care ansamblul celebrează 100 de ani de la naşterea fondatorului său printr-o serie de proiecte dedicate moştenirii culturale a marelui muzician şi dirijor.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României în Japonia, Institutului Cultural Român şi Institutului Cultural Român Tokyo.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
Comentează