Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, marţi, că este inexplicabil faptul că încă există un fenomen al corupţiei generalizat în domeniul sănătăţii, având în vedere că statul măreşte anual bugetul în acest domeniu.
"Când m-am referit la o corupţie generalizată nu m-am referit doar la cazurile stricte de corupţie asimilate, m-am referit la corupţie în sens larg şi la delapidare şi la gestiunea fondurilor, la gestiunea frauduloasă a fondurilor. De aceea, am cerut extinderea competenţei noastre pentru a avea o mai mare forţă de acţiune pe anumite domenii unde, din studiile noastre, am constatat că se fraudează banul public, pentru că am constatat că în anumite dosare este vorba de delapidare şi gestiune frauduloasă şi nu abuz în serviciu. Am declinat competenţa la alte instituţii de Parchet şi n-am mai auzit să se întâmple ceva. Atunci am cerut să ne extindem competenţa pentru a ne folosi toate forţele", a declarat Bologa, în cadrul interviului pentru un nou mandat la şefia DNA.
El a evidenţiat că a constatat că achiziţiile publice la marile domenii de infrastructură sunt supuse fenomenului corupţiei.
"Am constatat că domeniul sănătăţii publice în ceea ce priveşte achiziţiile sau ocuparea posturilor sau ocuparea funcţiilor este atins în continuare de corupţie. De asemenea, am constatat în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor publice în toate instituţiile, atât centrale, cât şi descentralizate, există un fenomen al corupţiei care constă în furnizarea subiectelor pentru a ocupa aceste funcţii de către persoane care nu ar avea capacitatea profesională şi intelectuală să ocupe funcţiile respective. Prin fraudarea acestor concursuri, funcţiile vor fi ocupate de persoane nepregătite, astfel încât toată instituţia va funcţiona prost şi achiziţiile publice realizate de aceste instituţii va fi posibil să fie fraudate, în momentul în care aceste persoane numite în aceste funcţii (...) ştiu că au fost numite în acele funcţii nu pe criterii de competenţă şi atunci trebuie să-i servească pe cei care le-au pus în funcţie", a explicat procurorul-şef.
Potrivit lui Bologa, serviciile medicale sunt "proaste", chiar dacă statul a mărit anual bugetul.
"Avem ocuparea funcţiilor, achiziţiile publice în domenii de mare infrastructură, domeniul sănătăţii, care este foarte important. S-au făcut studii, de exemplu, pe buget în domeniul sănătăţii. Statul român în fiecare an, dacă nu a dublat, oricum a mărit bugetul pentru sănătate. Or, noi avem servicii medicale proaste în continuare. Foarte mulţi din cetăţenii noştri se duc în alte state europene pentru a-şi face tratamentul. Or, este inexplicabil cum din ce în ce sunt mai mari fonduri alocate sănătăţii, iar noi în continuare avem un fenomen al corupţiei generalizat în acest domeniu", a transmis Crin Bologa.
Cei doi candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Crin Bologa, şi Marius Ionuţ Voineag, procuror în cadrul DNA - susţin interviul, marţi, în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Corupția în sănătate nu are leac. Crin Bologa nu își explică fenomenul: 'Statul măreşte anual bugetul'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

29
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
29

190
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
190

125
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
125

139
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
139

378
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
378

757
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
757

1.085
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.085

1.158
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.158

596
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
596

501
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
501

1.883
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.883

894
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
894

981
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
981
















Comentează