Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna vasluiană Pădureni, a fost arestat preventiv fiind acuzat că a încălcat prevederile unui ordin de protecţie emis pe numele său şi şi-a sechestrat soţia şi pe cei doi copii minori ai acesteia, pe care i-ar fi ţinut închişi în podul unei locuinţe.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada aprilie-iunie, bărbatul cercetat ar fi încălcat în mod repetat prevederile ordinului de protecţie emis de Judecătoria Huşi împotriva sa, în sensul că nu ar fi păstrat distanţa de 50 de metri faţă de soţia sa şi cei doi copii minori ai acesteia, locuind cu aceştia la imobilul său, din comuna Lunca Banului.
Ulterior, bărbatul a plecat în Belgia pentru aproximativ două săptămâni, la întoarcerea în ţară continuând să locuiască cu soţia şi copiii acesteia.
"Întrucât cei doi soţi au început să se certe, victima, împreună cu cei doi copii, au părăsit domiciliul conjugal la data de 20 august şi ar fi mers să locuiască la o mătuşă din acelaşi sat. La data de 24 august, cei trei au revenit la domiciliul bărbatului cercetat. În contextul încălcării ordinului de protecţie, în perioada de 25-29 august, bărbatul ar fi lipsit în mod ilegal de libertate cele trei victime, prin sechestrarea acestora fie în interiorul casei, fie într-o anexă a imobilului, unde au fost descoperite de către poliţişti. La data de 29 august, ca urmare a administrării probatoriului, faţă de bărbatul cercetat a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 30 august, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Huşi, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, faţă de acesta fiind luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile", se precizează într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, potrivit Agerpres.
Femeia şi cei doi copii au fost internaţi pentru evaluare şi consiliere în centre ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
Coșmar în Vaslui: Bărbat arestat după ce și-a sechestrat soția și copiii în podul casei
Autor: Liana Ganea
Publicat: 02-09-2025
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.073
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
1.073

32
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
32

24
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
24

860
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
860

62
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
62

1.116
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.116

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

187
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
187

48
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
48

4.083
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.083

68
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
68

1.333
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
1.333

2.997
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.997
















Comentează