Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru au marcat golurile victoriei lui Ludogoreţ la Levski Sofia: Moți a fost eliminat, Dragoş Grigore și Adrian Popa au fost titulari

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-04-2019

Actualizat: 14-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.digisport.ro

Ludogoreţ a învins, duminică, scor 2-0, pe terenul lui Levski Sofia, în runda a treia a play-off-ului din prima ligă bulgară. Cosmin Moţi, Dragoş Grigore, Adrian Popa şi Claudiu Keşeru au fost titulari pentru campioana Bulgariei.

Keşeru (32 de ani) a deschis scorul pentru Ludogoreţ în minutul 38, după o pasă primită în faţa porţii de la Marcelinho. Fericit după ce a înscris, Claudiu l-a lovit involuntar pe Adi Popa, aflat în apropierea sa, iar cel poreclit "Motoreta" s-a resimţimit pentru câteva momente. A fost golul cu numărul 100 pentru Keşeru la formaţia bulgară, fiind cel mai bun marcator din istoria clubului. În acest sezon, orădeanul a înscris 19 goluri în campionat şi trei în cupele europene, scrie mediafax.ro.

În minutul 78, Swierczok, intrat în locul lui Keşeru, a fost faultat în careu, iar Goranov a fost eliminat. Cosmin Moţi a înscris de la punctul cu var cu un şut pe mijlocul porţii. A fost al patrulea înscris în campionat în acest sezon de fundaşul central al naţionalei României. La patru minute după ce a marcat, Moţi a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene şi va rata următorul meci din campionat, contra lui Botev Plovdiv.

S-a terminat 2-0 pentru Ludogoreţ, iar campioana Bulgariei îşi consolidează poziţia de lider în Bulgaria, după două remize consecutive de 0-0, cu Beroe şi ŢSKA Sofia. Echipa româniei are 67 de puncte şi se află la trei lungimi distanţă de ocupanta locului secund, ŢSKA.

Levski (4-2-3-1): Mihaylov - Cvetkovic, Thiam Khaly, Ivanov (74' Ivanov), Goranov - Raynov, Yurukov (86' Vastsuk) - Ivanov, Mariani (90+3' Petkov), Paulinho - Kostov

Ludogoreţ (4-2-3-1): Renan - Cicinho, Grigore, Moţi, Nedyalkov - Goralski, Dyakov - Popa, Marcelinho (85' Terziev), Wanderson (90+2' Anicet) - Keşeru (70' Swierczok)

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri