Cancelarul german Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri aşteaptă luni recomandări de la Academia naţională de ştiinţe privind o eventuală relaxare a măsurilor de distanţare socială impuse în legătură cu pandemia cu noul coronavirus, care a infectat în Germania 123.016 persoane, potrivit bilanţului anunţat luni de institutul de boli infecţioase Robert Koch, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Numărul de contaminări anunţat luni indică o creştere cu 2537 în 24 de ore şi este al treilea declin consecutiv după patru zile de creştere. În acelaşi tip, ultimul bilanţ anunţat deceselor asociate noului virus a ajuns la 2799, cu 126 mai mult decât cel anterior.
Înalţi responsabili politici din Germania au început să dezbată o potenţială relaxare a restricţiilor, în vederea unei reuniuni, miercuri, cu cancelarul Merkel.
Angela Merkel, care a afirmat că recomandările academicienilor vor conta mult în perspectiva unei relaxări a restricţiilor impuse la jumătatea lui martie, va discuta luni aceste recomandări cu membrii cabinetului, iar miercuri va susţine o videoconferinţă cu responsabilii landurilor pentru a discuta despre o posibilă cale de ieşire din "lockdown" şi de gestionare a recesiunii pe care este de aşteptat să o provoace acesta.
Deşi bilanţul sanitar este mai bun în Germania faţă de alte state europene, economia germană, în care exporturile au o pondere uriaşă, a fost grav afectată de restricţii şi se estimează o contractare de 9,8% în al doilea trimestru, cel mai mare declin din anii 70 şi mai mult decât dublul celui înregistrat în timpul crizei financiare din 2009.
Armin Laschet (conservator), guvernatorul Renaniei de nord-Westphalia, cel mai dens populat land, le-a transmis în weekendul de Paşti cancelarului şi colegilor din alte landuri o serie de recomandări din partea unui grup de experţi, subliniind importanţa unei relaxări a măsurilor.
El a indicat astfel duminică seara pe canalul ZDF că micile magazine ar putea fi redeschise după modelul brutăriilor, primind doar doi clienţi simultan.
COVID-19 - Angela Merkel aşteaptă recomandări de la academicieni privind o eventuală relaxare a restricţiilor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

294
Avertisment pentru turiști: Grecia impune noi restricții femeilor din această vară. Cine nu respectă regulile se poate trezi cu amenzi de până la 3.000 de euro
294

259
Sentaul SUA votează o nouă rezoluție în incercarea de a-i tăia lui Trump 'puterile de război'
259

113
Era roboților umanoizi: Tesla pregătește o fabrică-cheie pentru producția de masă
113

312
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
312

402
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
402

35
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
35

1.044
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
1.044

682
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
682

599
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
599

205
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
205

532
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
532

263
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
263

274
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
274















Comentează