Anglia le va propune persoanelor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani să se vaccineze împotriva COVID-19 începând de săptămâna viitoare, a anunţat luni seara guvernul, urmând recomandarea dată de medicii-şefi ai celor patru naţiuni ale Regatului Unit (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), informează AFP, potrivit Agerpres.
Programul de vaccinare se va face prin instituţiile şcolare, cum se întâmplă deja în cazul altor vaccinuri, cu consimţământul părinţilor sau responsabililor, potrivit Ministerului Sănătăţii.
"Am acceptat recomandarea medicilor-şefi de a extinde vaccinarea la cei între 12 şi 15 ani", a declarat ministrul sănătăţii britanic Sajid Javid, subliniind că serviciul public de sănătate, NHS, "este gata să livreze vaccinul" pentru această categorie de vârstă.
Competente în materie de sănătate, guvernele locale scoţian, galez şi nord-irlandez vor trebui la rândul lor să-şi anunţe decizia.
Recomandarea medicilor-şefi diferă de concluziile comitetului care supervizează campania de vaccinare (JCVI), ceea ce ar putea genera reticenţă din partea familiilor în a o aplica, în pofida temerilor legate de începerea noului an şcolar.
Această recomandare presupune că trei milioane de adolescenţi din această categorie de vârstă ar fi eligibili în Regatul Unit pentru a primi o primă şi unică doză de vaccin Pfizer/BioNTech.
Cei patru medici-şefi britanici au cerut comitetului să se pronunţe asupra administrării unei a doua doze adolescenţilor din această categorie de vârstă, atunci când mai multe date vor fi disponibile la nivel global.
În recomandarea lor, ei iau în calcul impactul pandemiei asupra educaţiei adolescenţilor şi subliniază că vaccinarea ar putea permite "reducerea (însă nu eliminarea) perturbărilor din învăţământ".
În pofida îngrijorărilor legate de începerea noului an şcolar, JCVI a estimat în urmă cu 10 zile că beneficiul extinderii vaccinării la cei cu vârste între 12 şi 15 ani este unul marginal. Virusul prezintă un risc scăzut pentru copiii în stare de sănătate bună, a estimat el, recomandând totodată guvernului să solicite şi alte opinii.
Copiii de peste 12 ani care prezintă probleme de sănătate ce îi fac vulnerabili la COVID-19 sunt deja eligibili pentru vaccinare, deschisă pentru toţi tinerii cu vârste între 16 şi 17 ani.
Numeroase ţări occidentale, precum Franţa şi SUA, vaccinează de mai multe săptămâni adolescenţi, astfel că programul de vaccinare din Regatul Unit pare să nu ţină pasul, după o demarare accelerată a campaniei în decembrie anul trecut.
De la începutul pandemiei, peste 134.000 de persoane au decedat în Regatul Unit în decursul celor 28 de zile care s-au scurs după testarea lor pozitivă la COVID-19. Această ţară, cu peste 66 de milioane de locuitori, înregistrează circa 30.000 de noi cazuri pe zi.
Premierul Boris Johnson urmează să prezinte marţi planul său de luptă împotriva virusului în timpul iernii, pe fondul temerilor revenirii patologiilor sezoniere şi al presiunii foarte mari asupra sistemului de sănătate.
COVID-19 - Anglia propune vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 15 ani
București
5°C
Articole Similare

82
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o pltească statele din Golf
82

360
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
360

683
Descoperire de proporții: dovezi genetice care indică cine era cu adevărat Cristofor Columb. Revelația care a luat pe toată lumea prin surprindere
683

31
Acord controversat: RD Congo urmează să primească, în această săptămână, peste 30 de persoane deportate din Statele Unite
31

966
Alertă de securitate: Moscova pregătește o lege care va permite armatei ruse să intre în orice țară, 'legal'
966

1.746
Avertisment pentru turiști: Grecia impune noi restricții femeilor din această vară. Cine nu respectă regulile se poate trezi cu amenzi de până la 3.000 de euro
1.746

657
Senatul SUA votează o nouă rezoluție în incercarea de a-i tăia lui Trump 'puterile de război'
657

230
Era roboților umanoizi: Tesla pregătește o fabrică-cheie pentru producția de masă
230

656
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
656

757
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
757

53
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
53

1.860
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
1.860

976
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
976
















Comentează