Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

COVID-19 în București: situația la zi a internărilor din spitalele Victor Babeș, Colentina și Carol Davila

Ro Health Review
UPU spital

Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), a transmis luni cele mai noi date privind situația internărilor în cele trei unități sanitare pe care le are în administrare.

  • Numărul total de pacienți confirmați cu COVID-19, internați în spitalele Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.331. Din datele oficiale ale INSP reiese că, în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.700 de pacienți confirmați cu COVID-19.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate 296 persoane, dintre care patru se află la Terapie Intensivă (ATI).

De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.289 persoane, din București și din țară - din care 1.727 confirmate cu boala COVID-19.

Din cei 1.445 de bolnavi externați până la acestă dată din Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, 743 sunt din București, restul de 702 fiind pacienți cu domiciliul în alte localități din țară. Numărul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” este de 1.394, cel mai mare număr de pacienți vindecați dintre toate spitalele COVID din România.

---

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 82 de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 11 se află la Terapie Intensivă (ATI), iar 25 sunt pacienți asimptomatici, care așteaptă negativarea testelor în spital, fără a primi un tratament specific.

În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 554 de pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 273 din București-Ilfov și 281 din celelalte județe ale țării.

Din totalul de 867 paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcționare pentru 445.

Menționăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase.

---

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID, situația este neschimbată față de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienți infectați care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.