Omicron va deveni probabil varianta dominantă de coronavirus în Europa în patru săptămâni, depăşind alte variante precum Delta, a declarat un expert de la Universitatea din Basel, relatează dpa, potrivit Agerpres.
"În acest moment, (varianta) Omicron este încă rară în Europa", a declarat Richard Neher, şeful grupului de cercetare Evoluţia Virusurilor şi a Bacteriilor de la Universitatea din Basel, într-un interviu publicat luni pe site-ul universităţii.
'Dar dacă evoluţia continuă în acest fel, Omicron va fi predominantă în Europa în aproximativ două până la patru săptămâni', a mai spus el.
Datele oficiale din Danemarca şi Marea Britanie sugerează că numărul infectărilor cu Omicron se dublează la fiecare trei până la patru zile.
Rata de transmisie este de trei ori mai mare decât cea a variantei Delta. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate sunt infectate.
Persoanele vaccinate erau mai bine protejate împotriva infectării cu varianta Delta decât cu Omicron.
Cu toate acestea, persoanele vaccinate, şi mai ales cele care au primit o doză de supra-rapel, sunt încă protejate împotriva unei evoluţii severe a bolii COVID-19 după infectarea cu varianta Omicron, potrivit expertului.
Richard Neher a declarat că inegalitatea în distribuţia globală a vaccinurilor trebuie abordată cât mai curând posibil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat faptul că zeci de ţări încă aşteaptă suficiente doze de vaccin pentru a-şi imuniza pe deplin angajaţii în domeniul sanitar, în timp ce ţările bogate administrează deja cea de-a treia doză de vaccin populaţiilor lor.
COVID-19 - Când va deveni Omnicron varianta dominantă în Europa
București
11°C
Articole Similare

347
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone și trei rachete au vizat porturile din sud
347

1.279
În plin armistițiu, la Teheran a avut loc un atentat cu bombă: Cel puțin două explozii puternice au zguduit capitala Iranului
1.279

3.857
VIDEO Donald Trump anunță sfârșitul războiului din Iran: S-a terminat!
3.857

25
Prim-ministrul Pakistanului, turneu diplomatic în Arabia Saudită, Qatar și Turcia
25

22
Criza combustibililor - Rusia va continua să ajute Cuba
22

54
Seulul evită, pentru moment, criza din Golf - Coreea de Sud şi-a asigurat 270 milioane de barili de petrol de la furnizori neafectaţi de închiderea Strâmtorii Ormuz
54

1.334
Alertă! Spionaj cibernetic masiv al rușilor în România și alte state europene
1.334

19
Papa Leon al XIV-lea, aşteptat în Camerun cu un mesaj de pace
19

136
Scandal în Parlamentul polonez: ”Israelul este noul al III-lea Reich”
136

2.798
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
2.798

51
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
51

3.425
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
3.425

35
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
35
















Comentează