Beijingul a numit un nou oficial în Xinjiang pentru a-l înlocui pe Chen Quanguo, omul său forte din această regiune autonomă, care a fost trecut pe lista neagră a SUA, într-un moment în care tratamentul aplicat uigurilor amplifică tensiunile dintre China şi Occident, informează AFP duminică.
Xinjiang (nord-vest) a fost afectată de mult timp de atacuri sângeroase, care au vizat în special civili şi care au fost atribuite separatiştilor sau islamiştilor uiguri. Regiunea este acum supusă unei supravegheri draconice.
Chen Quanguo, un fost militar, era, din august 2016, cel mai înalt oficial comunist din acest teritoriu vast, de trei ori mai mare decât Franţa.
După sosirea sa, au apărut informaţii despre un arhipelag de "tabere" în regiune, a căror existenţă a fost negată iniţial de Beijing.
Chen Quanguo, în vârstă de 66 de ani, "nu mai este în funcţie", a anunţat sâmbătă agenţia oficială Xinhua, fără a preciza însă de ce a fost înlocuit sau care va fi viitoarea sa misiune.
Xinjiang este condus în prezent de Ma Xingrui, care s-a aflat anterior în fruntea provinciei sudice Guangdong, a cărei capitală este Guangzhou.
Acest anunţ intervine la câteva zile după ce Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva unor companii chineze, acuzate de încălcarea drepturilor fundamentale în Xinjiang.
Din acest motiv, Chen Quanguo este vizat de sancţiuni americane din 2020.
Studii occidentale, bazate pe interpretări ale unor documente oficiale chineze, pe mărturii ale unor presupuse victime şi pe extrapolări statistice, acuză autorităţile chineze de represiune împotriva uigurilor.
Potrivit unor asociaţii pentru drepturile omului, peste un milion de persoane din Xinjiang sunt sau au fost închise în centre de reeducare politică.
Beijingul contestă acest număr şi vorbeşte de centre de formare profesională menite să ţină "cursanţii" departe de radicalizare.
Înainte de mandatul său în Xinjiang, Chen Quanguo a ocupat funcţia de secretar al Partidului Comunist Chinez (PCC) în Tibet între 2011 şi 2016. El s-a remarcat acolo prin restabilirea ordinii după proteste şi o serie de incendii asupra călugărilor budişti.
În 2017, a devenit membru al Biroului Politic al PCC, organul de conducere al Chinei format din 25 de membri, o promovare văzută pe atunci ca o recompensă pentru stabilitatea reinstalată în Xinjiang.
Numirea unui nou lider în această regiune strategică a Chinei a avut loc în ziua de Crăciun. Beijingul profită de obicei de sărbătorile din Occident din această perioadă pentru a grăbi rezolvarea chestiunilor sensibile.
COVID-19 - China numeşte un nou oficial pentru a conduce Xinjiang
București
12°C
Articole Similare

1.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
1.994

1.031
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.031

85
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
85

1.500
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.500

87
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
87

57
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
57

6.959
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
6.959

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.265
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.265

3.191
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.191

7.348
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.348

171
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
171

3.650
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.650

















Comentează