O leoaică a murit într-un parc zoologic din statul indian Tamil Nadu după ce a contractat maladia COVID-19, în timp ce alţi opt lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat sâmbătă un reprezentant al acestui stabiliment, citat de DPA.
Angajaţii de la Parcul Zoologic Arignar Anna, amenajat în apropiere de Chennai, au observat o serie de simptome, precum pierderea apetitului, secreţii nazale şi accese ocazionale de tuse, în rândul unei familii de lei, săptămâna trecută.
Administratorii parcului au trimis la un laborator de testare mai multe probe biologice prelevate de la acele animale. Nouă dintre lei au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi unul dintre ei, femela Neela, în vârstă de nouă ani, a murit joi, a precizat un reprezentant al parcului zoologic.
Leoaica părea să fie asimtomatică şi nu prezenta secreţii nazale cu o zi înaintea morţii sale. Probele biologice au fost trimise pentru analize suplimentare la două institute de cercetare.
Toţi leii testaţi pozitiv sunt ţinuţi sub observaţie medicală strictă şi urmează un tratament coordonat de o echipă de experţi de la Universitatea de Medicină Veterinară şi Ştiinţe ale Animalelor din statul Tamil Nadu.
Printre ei se află şi două exemplare în vârstă - unul de 23 de ani şi altul de 19 ani -, care sunt monitorizate cu mare atenţie.
Angajaţii parcului zoologic au respectat cu stricteţe toate protocoalele anti-COVID-19 şi deocamdată nu este cunoscut felul în care animalele au fost infectate, a declarat un reprezentant al stabilimentului.
Toţi îngrijitorii şi asistenţii care lucrează în acest parc zoologic au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Angajaţii care distribuie hrana animalelor sunt testaţi cu regularitate, iar mâncarea este tratată într-o cameră cu lumină ultravioletă.
Îngrijitorii, medicii veterinari şi ceilalţi angajaţi poartă în fiecare zi echipamente de protecţie sanitară atunci când pătrund în ţarcurile animalelor şi în zonele de safari.
Parcul zoologic a fost închis pentru vizitatori începând din data de 20 aprilie, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în statul indian Tamil Nadu în timpului celui de-al doilea val al pandemiei.
COVID-19 face victime și printre animale în India - O leoaică a murit într-un parc zoologic
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează