Intrarea Franţei într-un nou lockdown, care ar fi cel de-al treilea, nu este exclusă de autorităţi în cazul agravării situaţiei epidemice, a avertizat ministrul sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu oferit publicaţiei Journal du Dimanche, cu ocazia lansării campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 pe teritoriul francez, transmite duminică AFP potrivit Agerpres.
"Nu excludem măsurile care pot fi necesare pentru protejarea populaţiei. Acest lucru nu înseamnă că am luat deja o hotărâre, însă continuăm să monitorizăm situaţia din oră în oră", a declarat ministrul francez.
Autorităţile franceze se tem de un al treilea val pandemic care s-ar putea produce în săptămânile următoare, după sărbătorile de sfârşit de an, mai ales că virusul continuă să se răspândească rapid, cu o medie de peste 10.000 de cazuri de infectare detectate pe zi.
"Obiectivul de 5.000 (de cazuri de infectare pe zi) se îndepărtează. Iar presiunea asupra sistemului de sănătate rămâne puternică, cu 1.500 de spitalizări pe zi, presiune care a scăzut foarte puţin în cazul unităţilor de terapie intensivă", a notat ministrul care s-a declarat gata să ia "măsurile necesare dacă situaţia se va agrava".
Situaţia este deja îngrijorătoare în "Grand Est, în Bourgogne-Franche-Comté (centru-est) şi în departamentul Alpes-Maritimes (sud-est), începând cu Nisa, cu o creştere a incidenţei în cazul persoanelor în vârstă din anumite zone rurale", conform oficialului francez.
Mai mulţi primari din estul Franţei, printre care şi cel din Reims, solicită de mai multe zile "reînchiderea anumitor zone sau chiar un lockdown la nivel naţional", mai notează AFP.
COVID-19 - Franţa nu exclude un al 3-lea lockdown
București
9°C
Articole Similare

736
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
736

2.105
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
2.105

2.390
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
2.390

82
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
82

73
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
73

111
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
111

3.046
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
3.046

71
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
71

163
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
163

100
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
100

3.373
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
3.373

5.827
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.827

3.705
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.705
















Comentează