Italia va redeschide şcolile cu prezenţa copiilor în clase începând cu 26 aprilie, iar statul intenţionează să introducă teste de salivă pentru elevi, a anunţat secretarul de stat pentru educaţie Rossano Sasso, informează APA.
Testele de salivă sunt potrivite pentru copii şi se pot utiliza la scară largă. Acestea pot fi integrate cu uşurinţă în sistemul educaţional zilnic şi necesită puţin efort.
La spitalul Maggiore din Trieste este evaluat un test de salivă care poate determina dacă o persoană este purtătoare a virusului în doar trei minute. Gradul de fiabilitate este de 98 la sută.
În Italia se efectuează actualmente circa 350.000 de teste SARS-COV-2 pe zi. De la începutul pandemiei în februarie anul trecut 3,8 milioane italieni au fost infectaţi. Până acum 15 milioane de persoane au fost imunizate cu a doua doză de vaccin.
Între timp, proprietarii mai multor restaurante au protestat, luni, în vederea redeschiderii tuturor localurilor. Ei au blocat strada A1 în ambele sensuri, în apropiere de oraşul Florenţa. Acest lucru a dus ulterior la dispute între participanţii la trafic, iar doi protestatari au fost răniţi.
Începând cu 26 aprilie, guvernul italian a anunţat o scădere a numărului de restricţii anti-COVID. De exemplu, restaurantele situate în zone cu nivel moderat de infecţie vor putea din nou să-i servească pe clienţi în aer liber, cele care nu deţin astfel de spaţii fiind dezavantajate.
COVID-19 - Italia va introduce testul de salivă în şcoli pentru elevi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.922
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
2.922

82
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
82

1.982
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.982

1.949
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.949

1.926
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.926

2.920
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.920

733
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
733

4.336
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.336

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.032
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.032

121
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
121

192
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
192

131
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
131
















Comentează