Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

COVID-19 - Muzeele Vaticanului îşi reînchid porţile

yahoo.com
Vatican

Muzeeele Vaticanului, care adăpostesc unele dintre cele mai importante obiecte de artă ale lumii, se vor închide pentru o lună, în conformitate cu noile restricţii din Italia pentru atenuarea unui val de cazuri de infectare şi decese asociate noului coronavirus, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Vastele muzee au fost redeschise unui număr limitat de vizitatori la data de 1 iunie, după o perioadă de suspendare a activităţii de trei luni, în timpul primului val de COVID-19 din Italia.

Autorităţile de la Vatican au anunţat miercuri că muzeele vor fi închise începând de joi până cel puţin la data de 3 decembrie.

Şeful guvernului italian Giuseppe Conte a semnat un decret, în noaptea de marţi spre miercuri, ce instaurează carantina pe întreg teritoriul naţional începând de joi de la ora locală 22:00 (21:00 GMT), a informat miercuri mass-media din Peninsulă, citată de AFP. Conform acestui nou decret, cele 20 de regiuni ale Italiei vor fi împărţite, potrivit presei, în trei zone - verde, portocaliu şi roşu - în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice şi în care vor fi aplicate măsuri mai mult sau mai puţin restrictive.

Citește și: Ieșire de ultimă oră a lui Rareș Bogdan la adresa CCR-ului, pe tema impozitării pensiilor speciale: Să sperăm că nu vor anula și acest demers al PNL

La nivel naţional, va fi impusă o restricţie de circulaţie de la 22:00 la 5:00 dimineaţă şi nu se va putea circula în această perioadă decât din motive legate de muncă sau de sănătate ce trebuie justificate. Liceele vor trebui să treacă la educaţie de la distanţă, iar muzeele vor fi închise. Centrele comerciale vor fi de asemenea închise în weekend sau de sărbători şi transportul public nu va putea accepta mai mult de 50% din capacitatea totală a pasagerilor.

Înainte de pandemia de coronavirus, Muzeele Vaticanului, care includ Capela Sixtină a lui Michelangelo, atrăgeau aproximativ 6 milioane de vizitatori pe an şi reprezentau o sursă importantă de venit.

Papa Francisc, conştientizând recrudescenţa pandemiei de coronavirus în Italia, a decis să reia audienţele sale generale de miercuri organizate în format virtual - fără prezenţa fizică a credincioşilor -, care sunt difuzate din nou prin streaming video din biblioteca Palatului Apostolic din Vatican. Descoperirea unui caz pozitiv de COVID-19 în rândul participanţilor la audienţa generală de săptămâna trecută, organizată într-o sală închisă şi cu un public limitat, a determinat Vaticanul să revină la formatul virtual al acestor audienţe, difuzate prin streaming video.

Prima ţară europeană afectată de epidemia de COVID-19, în februarie, Italia a înregistrat peste 39.000 de decese dintr-un total de peste 750.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Mai multe cazuri au fost depistate şi la Vatican, inclusiv unul în reşedinţa papală, dar şi un focar detectat în rândul membrilor Gărzii Elveţiene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.