Guvernul va menţine închise piscinele interioare, întrucât este dificil de păstrat distanţa fizică în astfel de spaţii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Răzvan Pârjol, secretar de stat pentru domeniul turismului în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
"Hotelurile sunt deschise, restaurantele sunt deschise, rămâne problema piscinelor. Nu este oportună în acest moment deschiderea piscinelor interioare, întrucât este dificil să păstrezi distanţarea fizică, pentru a evita propagarea virusului. Acest lucru este valabil şi în cazul procedurilor balneare care implică bazinele cu apă. În schimb, în restaurante sunt spaţii bine delimitate", a precizat oficialul ministerial.
Potrivit acestuia, pe măsură ce lucrurile vor evolua pozitiv, decizia Guvernului va putea fi modificată pe viitor, dar deocamdată nu este momentul.
AGERPRES a solicitat poziţia oficială a Guvernului după ce, tot miercuri, patronatele din turismul balnear au cerut Guvernului redeschiderea centrelor de tratament balnear şi a piscinelor interioare.
Operatorii au arătat că aceste lucruri contribuie la creşterea imunităţii şi, implicit, la scăderea riscului ca oamenii să se îmbolnăvească de Covid şi de alte boli, au susţinut, reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), într-o conferinţă de presă.
Astfel, prin faptul că piscinele şi staţiunile balneare rămân închise, Guvernul face de fapt mult mai rău decât bine, în condiţiile în care majoritatea celor care fac astfel de tratamente sunt pensionari, iar lipsa acestor proceduri duce la deteriorarea stării lor de sănătate, susţin aceştia.
"Turismul balnear aduce în staţiunile balneare circa un milion de turişti. Circa 90 - 95% sunt cetăţeni români. Dintre aceştia, 40% sunt cei care vin prin Casa Naţională de Pensii, deci oameni vulnerabili. Aceşti oameni sunt foarte serioşi şi sunt foarte corecţi în ceea ce priveşte igiena şi purtatul măştii. Aceşti 40% sunt oameni de peste 65 de ani cărora pur şi simplu li se prelungeşte viaţa, trăiesc mai mult datorită tratamentelor balneare. Ceilalţi vin la tratamente unii pentru prevenţie, alţii vin în zonele de spa şi wellness pentru relaxare", a spus Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.
Peste jumătate dintre cei care vin în staţiuni balneare depind de aceste tratamente, a susţinut el.
"Riscul de contaminare cu Covid a oamenilor care vin în staţiuni balneare este minim, însă riscul de a dezvolta complicaţii ale bolilor pe care le au, de a dezvolta boli noi sau de a li se accentua disfuncţiile, dizabilităţile este maxim. Gândiţi-vă că cei peste 65 de ani au fost restricţionaţi timp de două luni să iasă din casă, ei nu s-au mişcat, nu au respirat aer proaspăt, starea lor de sănătate a involuat în cele două luni şi au nevoie ca de aer de aceste tratamente balneare", a arătat, la rândul său, Mihaela Cucu, preşedintele Comisiei medicale din cadrul organizaţiei.
În plus, Janos Fulop-Nagy, prim-vicepreşedintele OPTBR, a precizat că şi oamenii tineri şi activi au o nevoie foarte mare de centre de relaxare şi să respire aer curat, departe de marile oraşe poluate.
"Începutul de secol XXI în care trăim este plin de boli ale civilizaţiei. Suntem stresaţi, nervoşi, expuşi la tot felul de acţiuni ale mediului în care trăim, ne îmbolnăvim cu nervii, cu sufletul, cu aparatul respirator, din cauza poluării. Cel mai bun loc unde ne putem duce este o staţiune balneară sau o staţiune climaterică, cu aer curat, să ne relaxăm. Cam aşa ar trebui să gândim, că toată populaţia este expusă stresului. Odată şi odată, aceşti oameni vor ajunge să fie spitalizaţi", a susţinut el.
În aceste condiţii, turiştii se duc pentru astfel de servicii în Bulgaria sau în alte ţări din regiune, a adăugat Fulop-Nagy.
"Nu există în acest moment nicio raţiune de niciun fel ca staţiunile balneare să fie închise. România este singura ţară din Uniunea Europeană unde sunt închise staţiunile balneare, centrele de tratament şi piscinele interioare", a subliniat Nicu Dumitrescu.
El a completat că multe dintre companiile din acest sector sunt aproape de insolvenţă şi faliment, iar specialiştii care s-au format în domeniu au început să plece din ţară.
"Am trimis două adrese Guvernului, una la începutul lunii iulie şi alta la finalul lunii august, dar nu am primit niciun răspuns, niciun feed-back. Nu cunoaştem motivele pentru care încă nu funcţionăm, pentru că este dovedit ştiinţific faptul că virusul nu se propagă prin apă", a atras atenţia preşedintele OPTBR.
COVID-19 - Piscinele interioare rămân închise
București
9°C
Articole Similare

131
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
131

339
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
339

2.122
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.122

62
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
62

39
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
39

980
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
980

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

196
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
196

50
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
50

4.267
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.267

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează